Toamna pe camp
In toamna asta oamenii cadeau
Cum numai ei sa cada stiu
In zori plecau spre munte
Iar tarziu
In noapte cate unii
Nu se mai intorceau.
In toamna asta oamenii cadeau
Ca ingerii
Fiindca satui de campuri
Ei muntii preferau
Muntii cu fruntea-n soare
Cu crestetul de foc
Muntii din care unii
Nu mai plecau deloc.
In toamna asta oamenii cadeau
Cum numai frunzele sa cada stiu
Ca frunzele in vant se inaltau
Spre muntii ce-i iubeau
Spre muntii de lumina
In zarea cea inalta
Din care niciodata
N-aveau sa mai revina.(Mohammed Diouri)
Eterna toamna
Sa-ti strivesti amintirile ca pe frunzele moarte,
Frunzele moarte-culoare de-asfintituri,
Multicolore,blande putreziri
Spre radacina pomilor pornite
Spre a-nflori din nou dupa-ndelunga
Tacere-lunga tacere a sperantei
Nascuta dintr-o alba disperare.
Mereu acelasi cantec,acelasi anotimp
In care flori si fructe si frunze se aprind,
In care crengi se frang,se taie,se sfasie
Ca nimeni,niciodata de ele sa nu stie,
Ca nimeni,niciodata sa nu mai vada cum
Se pierde-n toamne vantul prin panzele de fum.(Philippe Soupault)