Ah, frunzele!

[Miss M.]

Se-apropie o tristă toamnă şi printre frunze ce-au căzut
Mai caut clipele trecute şi toate câte am pierdut...
Într-o rugină parfumată e-nvăluit un aer cald
Cu paşi nesiguri fuge vara din lacul unde mă tot scald

E trist şi umed asfinţitul iar soarele a plâns puţin
Şi mi-a trimis o adiere a unor nopţi prea lungi ce vin
Îmi fac un pat de frunze moarte şi mă întind să lenevesc
În mintea-mi plină te mai caut, dar nu mai sper să te găsesc

Cum să mai cer putere vieţii când am trăit şi aşa prea mult?
M-agăţ de-un ram uscat de vreme şi vântul rece îl ascult
Un cântec scurt de toamnă tristă răsună-n nopţi prea lungi ce vin
Eu mă grăbesc s-ajung la tine, să-ţi umplu sufletul străin...

O tristă toamnă - Mariana Kabbout

[Semiramis]

frunze aparţinând unui alt anotimp încă îmi zâmbesc din ramuri. sunt verzi, unele pleoştite cu nervurile arse de neploi. altele, mai fericite sunt viguroase. dar toamna ce va veni le va vopsi deopotrivă în ruginiu şi auriu sau achiar în roşu. căci numai toamna poate vopsi copacii în culori numai de ea ştiute.
ahhh, frunzele, cum mai cântă ele noaptea prin copaci. strigându-se sau chiuind cu vântul.

[Lorelei]

Semiramis, e vremea frunzelor acajou! Si-ncep sa ma intreb ca Villon despre zapezile de altadata. Parafrazandu-l, am zice acum "mais ou sont les feuilles d'antan?"... Aceleasi frunze, noi altii, totusi aceiasi si noi la randul nostru, undeva ascunsi bine in trecut si intr-un prezent mereu inconsistent si tarziu...

[Semiramis]

ce să spun fata mea dragă.
frunzele îmi mai cad din păr, opindu-se la picioarele mele goale, ca nişte scoici reci.
mai trece un an.
mai vine o toamnă. mai aurie, sau mai rece, timpurie sau plină de ape, fiecare toamnă are frunzele ei. altele faţă de toamnele trecute. eu una le-am pierdut numărul...
hai de-om face împreună nişte paşi!

[valentina]

                           Toamna pe camp
 In toamna asta oamenii cadeau
 Cum numai ei sa cada stiu
 In zori plecau spre munte
 Iar tarziu
 In noapte cate unii
 Nu se mai intorceau.

 In toamna asta oamenii cadeau
 Ca ingerii
 Fiindca satui de campuri
 Ei muntii preferau
 Muntii cu fruntea-n soare
 Cu crestetul de foc
 Muntii din care unii
 Nu mai plecau deloc.

 In toamna asta oamenii cadeau
 Cum numai frunzele sa cada stiu
 Ca frunzele in vant se inaltau
 Spre muntii ce-i iubeau
 Spre muntii de lumina
 In zarea cea inalta
 Din care niciodata
 N-aveau sa mai revina.(Mohammed Diouri)

                         Eterna toamna

 Sa-ti strivesti amintirile ca pe frunzele moarte,
 Frunzele moarte-culoare de-asfintituri,
 Multicolore,blande putreziri
 Spre radacina pomilor pornite
 Spre a-nflori din nou dupa-ndelunga
 Tacere-lunga tacere a sperantei
 Nascuta dintr-o alba disperare.
 Mereu acelasi cantec,acelasi anotimp
 In care flori si fructe si frunze se aprind,
 In care crengi se frang,se taie,se sfasie
 Ca nimeni,niciodata de ele sa nu stie,
 Ca nimeni,niciodata sa nu mai vada cum
 Se pierde-n toamne vantul prin panzele de fum.(Philippe Soupault)         

[Semiramis]

aş fi numărat frunzele, dacă aş fi ştiut că nu mai vii, cunună să le fac şi să le arunc în mare.
galop de cai nebun pe potecă aş fi strigat, dacă aş fi ştiut că minţi în fiecare toamnă.
dar ai minţit şi-ai şi plecat. iar eu nu am rămas decât cu amintirea crepusculilor mov, câteodată portocalii, dar niciodată galbeni. ca frunzele mele, toamna.

[Lorelei]

[Lady Allia]

Cât de frumos...!!! Câtă minune-n jur şi cât de multă splendoare în ochii şi sufletul celui care o ştie percepe!!!

[sanchi]

Am privit cu interes fotografiile si multe comentarii mi-au inspirat. Eheee... 
Cum insa nu pot sa zic nimic despre veverita, o sa spun ca frunzele, mda, sunt frumoase.

[Semiramis]

mi-e toamnă iar. paşii mei plângeau de dorul altor meleaguri atunci când au călcat pe frunze.
le-am numărat cu gândul la alte anotimpuri trecute. au ieşit cu număr par, căci în toate există o pereche.
mi-e toamnă iar...

[Semiramis]

îmi zboară frunzele aiurea, ca trenurile. mă mai uit pe geam să văd vreun fulg ceva...să îmi miroas-a iarnă. dar nu, e frig. nici că plouă, nici că ninge. e doar frig.
frunzele sunt reci. au amuţit şi ele.
îmi zboară frunzele aiurea, ca trenurile...

[Minerva]

eu mi-am lipit sufletul de copaci si ascult ticaitul inimi lor ascunse. frunze ici colo dar parca prea chircit-bolnave. e tarziu pentru ele pe aici. am sa fac un descantec cu aripi de lastun, gheara de soparla si ochi de paunita, mustacioare de soricel si aripa de albina sa le-ntoarca pasii vesel inverziti la primavara
imi lipseste deja valsul lor

[alexia]

      Ah, frunzele...
      ...pagini de album ce le rasfoiesc nostalgic. Fiecareia v-am incredintat un gand, mai vesel, mai trist, mai nestiut...
      Vartej de amintiri imi invaluie uneori sufletul. Trag adanc in piept aer de toamna nespusa si cuprind in palme nelinistea anotimpului meu. Am sa inghet asa si-am sa ma las ninsa de taceri, nu pentru totdeauna, ci doar pentru un timp, atat cat sa nu te uit...

[Semiramis]

frunzele au plecat şi numai amintirea îmi mai joacă feste. aş pleca şi eu, dar totul mă reţine. e alb în jur, căci iarna a izgonit toamnele mele, cu frunze multe şi iubiri.
cuiva îi este dor de mine. şi-ar vrea să adoarmă legănat pe vocea mea.
dar am tăcut o vreme.
ahhh, frunzele...

[katya1886]

Iubesc iarna. Atata alb ca orbita fiind pasesc la intamplare respirand aerul rece al unei lumi de poveste. A inghetat sangele patimas si acum nu-l mai simt clocotind. Mi-e bine...E liniste multa... Si poate vine si Mosul ca am fost cuminte anul asta. Tot anul mi-am dorit sau mai degraba aam jinduit un singur lucru... frunze.
Sa aud vesnic fosnetul lor, sa-mi imprumute culorile lor ca sa ii dau si lumii mele pentru totdeauna acea culoare, atat de draga tristetii mele...
Ahh... frunzele