Ceaţa

[Semiramis]

Ador ceata, cu amurgurile ei obscure. Ma face sa-mi doresc o dragoste, un sarut  fugar sub privirea cuiva necunoscut. Ma face sa ma simt dorita. Imi spune ca sunt misterioasa sub pacla umeda ce ma-mpresoara. Imi da fiorul vechi al cartii de poezii ce-o rasfoiam demult. Imi sopteste de privirile visate. Pasii mei se pierd in nisipurile lucrurilor facute, trecute de mine si uitate. Imi spune ca sunt frumoasa picurandu-mi stropi reci pe umeri...Incerc s-o prind, sa-mi povesteasca de necunoscutul neintalnit. As putea iubi strainul ce-mi iese-n cale intr-o seara plina de ceata. Feeria ei imi arata ochii ce ma privesc si ma implora sa tac. Sa tac.
Ador ceata, cu versurile ei murmurate ce ma indeamna sa sa primesc mangaierea lunii, sa urmez cararea instelata a noptii si sa prind urma unui zambet pierdut. De care nu pot sa-mi aduc aminte. Imi duce gandul la bataia ceasului in gol, la mirosul frigului, la uitarea blanda a cuiva care m-a strans candva la piept. Imi mai aminteste de scurtele opriri in diferitele vieti, de popasurile mele acolo. Locuri unde nu m-am mai intors niciodata. Emotii ce parca nu le-am trait. Fugiri si regasiri de mine, singuratate. Si zambesc.
Ador ceata, cu surasul ei enigmatic ce-mi spune de lacrimile mele si de alungarile tristetii dulci de sub pleoape. Si-acum vad cum dorurile mele imi vin in intampinare si-alunga intunericul. As putea sa ma re-ntorc la la trairi lasate-n spate sa le-aduc aminte de emotii. Ma face sa ma simt puternica! As putea schimba atatea. Dar in acelasi timp m-as putea rataci de mine. Mi-e dor de ceea ce s-ar putea petrece. Ma face sa tanjesc. Si surad.
Ador ceata cu taramurile ei inselatoare. Mi-aduce aminte de netinutele promisiuni si de mutele rugaminti. De juraminte. Ma face sa-mi doresc sa ma pierd. Sa nu gasesc nimic din ceea ce cunosc. Ma simt mai aproape de vesnicie. Si atunci am impresia ca stiu totul. Ca ating intelepciunea. Si tac.

[Semiramis]

ma cutremura clipa, ce mi te-a scos in cale...cavaler al noptii, cu tacute dorinti. as vrea sa plec, dar ma tii cu tine. ma lasi sa fug, te rog, caci nu ma mai vreau. instelate ceruri ma apasa, cu curcubee soptite la margini de dor...mi-au sleit mirarea, plangandu-mi soaptele...caci sufar! impinge-ma in abisul unei inimi moarte, ca toata mi-e simtire, si lacrima si DORRRRR. dor de tine, dor de mine. de mine. de mine!
sopteste-ma si cheama-ma...arata-mi calea unei iubiri nebune. mai pot? nu cred...dar vreau. ma paraseste gandul si sper in adormirea trairii ce-am avut-o. ma lasi? ma lasi sa mai iubesc? of, tu, mladiere cuminte ce-mi aduci sub pleoapa credinte si sperante...tu pasare maiastra ce-mi canti amare stihuri...tu licar de cascada ce ma strivesti sub tine, tu...nu vreau! ba da...te vreau! si te petrec pierduta in pustietatea ce mi-a mai ramas...zadarnice apusuri...amurguri blestemate! ce mi te-au scos in cale acele clipe ce ma cutremura si-acum.

[Semiramis]

Iertat fie-mi gandul Doamne, caci il iubesc!
L-am zarit in amurg, dansand cu ploaia, mandru crai. Am chemat norii si i-am implorat sa cante...sa mai fur o clipa privirii rastignite pe trupul lui. Si cand norii au tacut, am inceput sa plang. Iar hohotele mele au plecat cu vantul, departe...pana ce nu le-am mai auzit!
Iertata fie-mi dorinta Doamne, caci il iubesc!
L-am zarit odata cu venirea diminetii, cand culegea roua, inalta aratare. Am strigat dupa soare si l-am rugat in genunchi sa-si intarzie rasarirea, sa nu goneasca picurii de apa. Si cand mandrul astru s-a inaltat pe ceruri, am cazut injunghiata de propria mea umbra!
Iertat fie-mi pacatul Doamne, caci il iubesc!
L-am zarit pentru o clipa doar, la marginea dintre suspine si vedenii, cand imi suradea, dulce amagire. Am urlat timpului spunandu-i sa se opreasca. Sa ma umplu pentru totdeauna de zambetul lui. Si cand timpul s-a urnit, dupa eternitatea simtirii mele, am ingenunchiat ucisa de necredinta.
Ierata fie-mi pasiunea Doamne, caci il iubesc!
L-am zarit in promiscuitatea unei inimi batrane, cand cauta sa-mi prinda cutremurarea, scumpa adorare. Te-am invocat atunci Doamne, soptindu-ti sa-l faci sa ma gaseasca. Si...
Iertat fie-i gandul Doamne, caci ma iubeste!
M-a zarit intr-o noapte cu ceata, crunta razvratire. Si a implorat stihiile sa ma aduca inapoi. Dar mugetul furtunii, oprindu-i glasul...m-a lasat sa plec...

[Fiul_Ploii]

  Din necuprinse taramuri intunecate si uitate de vreme, un gand lugubru se indreapta catre un suflet trist, inchis intr-o lume izolata, departe de aceasta realitate sumbra. As fi vrut sa ajung aproape de acest suflet, sa imi lumineze drumul, sa imi arate calea catre el.
  Dar din pacate, pana la el este drum greu si anevoios, este ceatza grea si densa care ma ameteste imbietor catre tine. Sa fie oare ceatza de vina ? Ea sa fie mireasma care imi ameteste simturile ? Care sa ma face sa ma gandesc la tine? Sau este doar un miraj ? Stiu doar ca este drum lung pana acolo, dar pana la urma voi izbavi !

[Semiramis]

suflete ascunse si tacute trec permanent pe langa mine. merg pe strada si printre toate aceste umbre, vad o silueta, altfel decat restul...e omul care nu se grabeste nicaieri. linistea lui ma copleseste. oare si-a gasit menirea? de ce nu fuge ca toti ceilalti, cu privirile ratacite? ce stie el si noi nu stim?

[Fiul_Ploii]

  Ceata ce se scurge neincetat in suflet, imi intrerupe sirul gandurilor... gandesc incet si ma intriga ca odata cu ridicarea ceţei se va schimba ceva...
  Natura gandurilor...Poate ca da, poate ca nu...In jurul meu este atat de liniste incat imi aud propriile ganduri, culmea contrazicandu-se...Dar le las sa se contrazica! Si inca mai este ceaţa...
Ador ceaţa... ?

[Semiramis]

ceaţa ne inconjoara copile...ne umple si si ne doboara...ii simt mirosul de parca ar fi aievea...gandurile ne impresoara dureros de crunt...imi spune de frunzele sirenei si de ochii ei...imi spune de vedenii...imi spune de dor. nu-mi doresc ca aceasta ceaţa sa plece...nu vreau...sa ramana aici la mine si sa ma impiedice de argintiile frunze...frunzele mele...te pup...pe tine ceaţa!

[Semiramis]

"Hei! - mi-a strigat candva, sub soarele amiezii - ma vei iubi vreodata?". M-am gandit o clipa si simtindu-i infrigurarea, am zis indoita: "poate".
"Stai! - m-a rugat dupa un timp, pe poteca serpuita sub castani - ma iubesti?". M-am oprit cutremurata si citindu-i sufletul, am rostit cu vocea mica: "tare mult".
"Auzi? - mi-a soptit intr-o noapte plina de luna - ma mai iubesti?". L-am privit in ochi si prinzandu-i zambetul, i-am raspuns strigand: "da".
"Tu, - m-a intrebat inainte de trezirea zorilor - cat ma vei iubi?". L-am mangaiat pe frunte si sorbindu-i patima, i-am spus crezand: "toata viata mea".
Dar vai, cat ma-nselam...inainte de venirea ploii am simtit si apoi am inceput sa ma tem ca voi cadea fulgerata de propriul meu juramant. Caci nu-l mai iubeam.
"Drago, - mi-a spus cand primii picuri de ploaie au inceput sa-i ude obrajii - tu ma iubesti, nu?". Intorcand capul spre inserare, incrancenata in simtire, i-am raspuns..."eu am murit...".
Si-atunci...a stiut ca luna nu va mai rasari niciodata, pentru noi doi.

[Semiramis]

Intotdeauna, despartirea de omul iubit, e dureroasa. Atunci, de ce sufletul meu nu plange? De ce nu simt pustiirea unei inimi frante? De ce ploaia imi canta?
Ma uit la anii trecuti pe langa noi si amintirile intarzie sa curga. As vrea sa stiu, cand te-am vazut intaia data, cum inima mi-a tresaltat. As vrea sa stiu, cum infrigurata asteptam, sa ma saruti. As vrea memoria sa-mi spuna, cum pentru prima oara, am zambit imbratisata. Dar toate imi sunt in adins, uitarea ma cuprinde......
As vrea sa trec, din nou, pe langa steaua ce asculta tacuta iubirea noastra. Ma uit spre ea, dar asta seara se incapataneaza sa rasara. Privesc, catre copacul, martor mut al juramintelor ce pareau atunci eterne si-l vad fulgerat de furtuni.
Incerc sa-mi amintesc de tine. Dar nu pot.
As vrea sa ma reindragostesc de tine. Si-ncerc sa te gasesc in strafundu-mi. Dar nu pot.
As vrea sa plec de langa tine...Dar nu mai pot. Caci am plecat de mult!
Atunci de ce zambesc?

[Fiul_Ploii]

A iubi inseamna....
 sa te simti singur cind persoana iubita nu e cu tine....
 si sa te gandesti la ea macar o data pe zi...
 sa radeti de amintiri frumoase ...
 sa vrei sa fii alaturi de ea in orice moment ...
 sa ocolesti toate barierele pentru ea...
 sa petreceti momente fericite impreuna...
 sa scrii ceea ce gandesti despre ea....
 sa iubesti compania ei...
 sa te gandesti la ea chiar daca esti de cealalta parte a lumii...
 sa o acoperi de pupici...
Iubeste si vei fi iubita !

[Semiramis]

am uitat pentru o clipa sa iubesc. si m-am ratacit de ploaie.
am uitat sa rad, sa plang, sa strig, sa vreau, sa cer...toate le-am uitat!
imi va veni iubirea inapoi? mi se va mai aduce aminte?
florile mi-au plecat si ele, mi-au mai ramas cateva pietre de alabastru pe care le strang in pumn disperata. si minutele-mi mor, unul cate unul. iar gandurile nu-mi mai apartin. caci am uitat sa iubesc...chiar si pentru o clipa.

[alexia]

    Buna pietena, lasa-ma sa-mi odihnesc gandurile in panzele tale moi... Adoarme-ma, sa nu ma mai doara noptile...Spune-mi o poveste, aceeasi poveste...Mangaie-mi parul, iar suvitele rasuceste-le pe degete fine de zile-nsorite... Leagana-mi visele si topeste cu sarutari urmele pasilor mei... Imbraca-ma cu tine, infasoara-ma si naste-ma maine...fluture...

[Semiramis]

am sa sting stelele sa las doar luna sa te indrepte catre mine, iar singuratatea ei sa iti linisteasca pasii. si-apoi am sa culeg soapta tacerii sa ti-o pun cununa. si numai dupa asta am sa-ti povestesc prietena, de fluturii exotici, de pasarile spin, de diminetile tarzii de iarna...

[Semiramis]

incerc sa-ti prind vorba ingenunchiata pe apus...ti-am auzit-o plangand in zare. la inceput am crezut ca toate pasarile si-au unit cantarea bocind vreun colt de cer. m-a intristat si acum ma caiesc, imi vine amintirea florilor de asta-vara.
a inceput sa ninga, atunci cand credeam ca primavara vine, cu petalele frunzelor reci de mesteceni...si-mi cad pe pleoape, hoinarind a visare, buzele reci ale duiosului...mi-e inima mica. si nimicnicia ei ma face sa-mi doresc o bataie imperceptibila de aripa de fluture.
ma uit dupa tine...unde esti? ce pasare neagra mi te-a rapit? ce paduri rele te-au ascuns de mine...te caut. ma astepti? sper sa te aflu la marginea tacerii, cu mirosul frunzelor de tei. ce-mi va aduce oare ninsoarea asta calda...ce-mi topeste simtirea in speranta imbratisarii tale? mi-e crunta asteptarea...glasul mi-e curmat. caci nu te gasesc. o scoica albastra-mi sta-n palme si urla. iarta-mi renuntarea, mi-e prea dor de tine si uneori, numai uneori, mana ta imi atinge spatele...mi-e teama de uitare...ajuta-mi gandul sa nu-mi paraseasca inima...caci numai tu ma poti chema inapoi.
degeaba alerg in urma visului, caci niciodata nu-l mai pot prinde.
mi s-a parut ca te disting in ceata noptii...esti tu? nu esti...nu-mi vii...

[vrajitorul din oz]

Te-am căutat... şi erai departe, roiuri de stele ţi se-aprindeau sub tălpi şi galaxii îţi desenau drumul. Aseară mi-am desfăcut braţele şi am îmbraţişat cerul, sperând că astfel te voi atinge. Dar stelele sunt reci, lumina lor abia mai pâlpâie şi de tine n-am mai auzit nimic de multă vreme. Prea multa vreme. Odată, ţi-am atins privirea, se odihnea pe undele verzi, întunecate, ale lacului. Mi se făcuse frig, dar sufletul mi-era cald. Te-am sărutat fugar, cu un gând peste buzele tale.
Aseară m-am culcat cu tine în gând şi ţi-am povestit despre lume... Departe, sub asfinţit marea scânteiază sub lumina lui Phobos, cea de-a doua lună... Nisipul ruginiu, întunecat, spălat de valuri, are gust sarat şi ţi s-a lipit de faţă, de gât, de umeri...
Deasupra feţelor noastre, cerul ne clipeşte complice din stele... Stele care brusc sunt vii, calde şi pline de dorinţe, de la un capăt al universului la altul.
Tu ai gust sarat, dar mirosi îmbătător a noapte şi-a mare si-a ganduri lascive. În spate, liziera pădurii desenează contur dens, de nepătruns, străbătut doar de ţipetele vieţii sălbatice. Iar oceanul îţi mangaie gleznele...