Am ieşit la plimbare...eu şi sufletul meu...! Zâmbim amândoi...Nimic din ce e greu afară în lumea reală nu o să ne mai facă vreodată să lăcrimăm de neputinţe şi durere... Am plâns amândoi destul..
Privesc pe aleile poleite încă în gândul meu de ninsori strălucitoare şi printre urme de paşi...în sus şi în jos..., în trecut şi în viitor...văd florile de cireş..., văd fluturii cum îşi întind aripile frumos colorate peste magicile flori de liliac..., văd soarele cum încălzeşte cuiburile micuţelor păsărele şi aud privighetoarea... Doamne, dar cât de frumos poate să cânte...!
Sufletul îmi aleargă înainte...Aşa a făcut mereu...
..niciodată nu am putut ţine pasul cu el..., dar nici nu mi-am dorit...! Am vrut mereu să îl las liber...,liber să aleagă, liber să primesc ceea ce a ales..., liber să viseze... Sufletul meu este...ciudat... Vieţuieşte în mine cu chirie...
..., dar nu a fost şi nici nu va fi niciodată al meu...A fost a primei raze de soare care apare împiedicându-se printre norii de pe cer dimineaţa...! A fost al ciripiturilor măestre care îmi umplu viaţa de fericire...! A fost al bunicilor mei, care mi-au umplut fiecare moleculă din mine de fericire, de iubire, de căldură, de gratitudine că D-zeu a vrut să fie ai mei...! A fost al părinţilor mei care mi-au umplut anii de bucurii şi linişte...! A fost a fraţilor mei care m-au făcut cu fiecare clipă să vreau să mă ridic...şi să merg mai departe!!! A fost...a vieţii...
Sufletul meu l-am sădit într-o zi într-o Grădină frumoasă aici în lumea LoveTime şi am dăruit o floare din mine fiecăruia...pentru că sunteţi raze de soare de dimineaţă, ciripituri, flori, ape limpezi, norişori rozi...sunteţi zâmbet, prietenie, iubire...sunteţi suflet din sufletul meu...şi pentru prima oară...florile dăruite de mine nu s-au ofilit...înfloresc în fiecare zi prin fiecare din voi...şi sunt atât, atât de fericită...
Sufletul meu...într-o binecuvântată zi de 17 august 2005 a plecat...Ştiam că nu mai vrea să se întoarcă...vroia să se cufunde în abisul întunecat al lipsei de speranţă, al lacrimilor, al neputinţei, al dorului de două mânuţe care să mă mângâie şi pe mine seara înainte de culcare..., de doi ochii în care să mă pot găsi şi eu...măcar o dată!!! L-am lăsat să plece şi am rămas rece...Pentru prima dată îmi era dor de sufletul meu...şi am plâns...Mi-am creat o lume fără lume şi un vis fără vise...!!!
Dar...în aceeiaşi zi...spre seară sufletul meu s-a întors şi de atunci am ştiut că deşi va rămâne mereu acolo unde se afla...era pentru prima dată...al meu! Mi-am simţit inima iubită...! Mi-am simţit obrajii sărutaţi..! Mi-am simţit ochii priviţi şi scăldaţi în dragoste...! Mi-am simţit mâinile adorate...! M-am simţit o persoană împlinită..., iar asta pentru că pentru prima dată cineva mă iubea şi mă iubea aşa cum eram eu...prin sufletul meu!!!
...Pe alee nu departe...sufletul se întorce către mine şi îmi face cu mâna...E pentru prima oară când ştiu că nu mai pleacă înaintea mea...Va fi mereu aici...să mă iubească prin el...cel care există dinainte de a mă naşte acolo..în sufletul meu...!...
Nu departe...Căsuţa aruncă luminiţe calde pe ferestre...ştiu că mereu este cineva acolo...ca şi în sufletul meu...cineva care are nevoie de vise, de poveşti, de amintiri..., iar Căsuţa ştie să i le ofere...prin fiecare floare a sa, prin fiecare fereastră, prin fiecare cântecel, prin fiecare prăjiturică, prin fiecare odăiţă..., prin fiecare ciripit de dimineaţă...
Brrr, dar este frig... Îmi iau sufletul de mână şi intru în Căsuţă...Acolo este cald şi focul arde mereu aruncând în jur umbre jucăuşe...exact ca şi în copilăria mea...
Subiect: Gradina visurilor noastre (Citit de 265959 ori)
