Poezii care ne-au marcat...poezii care ne-au placut...

[valentina]

              Vom strange lumina in brate
              amurgul de-o vrea sa ne-ngroape,
              Sahare-n belsug sa se-agate
              topi-vom ghetarii de noapte.
             
              Zapada vom pune-n clepsidra
              in loc de nisipuri pustii,
              Sculpta-vom oglinzi in firida
              sa fim si cand nu vom mai fi.(Alta bacoviana)

[katya1886]

  Frig de suflet
             Monica Vintilescu


Mi-e frig de suflet fara tine
si urlet imi scrasneste-n vine,

mi se despoaie vremea gri
de tot ce stiu ca nu-mi vei fi,

adanc din sange imi lipsesti
si in galopuri nefiresti

trec roibi roibiti, de seaca jale,
tanjind la aripile tale

[Lady Allia]

 "Despre un inorog şi ce se mai găseşte

Stăteam aseară de vorbă c-un inorog
nu despre lucruri prea importante
dar nici chiar despre vreme
l-am întrebat despre stelele căzătoare
şi mi-a spui că-i secret
mai ales modul în care răsar şi se-aprind
că de stins se sting în virtutea inerţiei.

Am realizat că nu avea potcoave
şi m-am înfuriat pe mine
că aşa ceva poate să mă uimească
cum să poarte inorogul potcoave
că doar e sălbatic
mi-a auzit gândul şi mi-a spus
că l-a-mblânzit cândva un copil
într-o grădină de trandafiri
pe el şi pe-o inoroagă
şi-o pereche de vulpi
şi-o pereche de oameni
şi-apoi a-nceput să plouă
patruzeci de zile în şir...

Aha, deci aşa au ruginit copacii şi blocurile
şi şoseaua care duce de la mine din palmă până la
felul ciudat cum i se arcuieşte sprânceana
când înjură de toţi dumnezeii
că s-a terminat pasta de dinţi
că s-a terminat meciul
că s-a terminat senzaţia stranie de bine între noi de mult
şi-apoi zâmbeşte tâmp şi-mi spune
că-i un prost şi mă iubeşte
dar că nu mă mai suportă
şi-apoi pleacă aşa ruginit
scârţâind din încheieturi
lăsând dâre cărămizii care curg fără jenă
din buzunarul de la piept
în partea stângă.


Apoi m-a întrebat
când o să termin de zugrăvit
nu e chiar primitor la mine în perioada asta
i-am spus să-şi caute altă gazdă
eu sunt un om normal
dorm agitat şi vorbesc în somn
şi ziua fac gălăgie
ud prea tare florile şi inund balcoanele vecinilor până la unu
du-te i-am zis
la mine nu e loc
e prea strâmt e prea mic
şi-aşa respir mai rar de teamă că se termină aerul
la mine e prea strâmt
sunt claustrofobă de când am realizat
că inima e totuşi o cameră prea mică
pentru mine şi pentru restul lumii laolaltă
aşa că am început să zugrăvesc
în alb să pară mai mare
dar adevărul e ca nu e loc
pentru un inorog la mine.

Dumnezeule
mă mir că n-are potcoave
dar că vorbesc c-un inorog nu mă mir
am fost la doctor i-am spus
doctore eu văd un inorog
ba îi mai şi vorbesc
ce mă fac
unde să ascund florile din glastre
şi cum să-l alung
că e-mblânzit.
Doctore
e grav. Eu vorbesc c-un inorog înţelegi?
Am luat-o razna
am luat-o pe câmpii.

Doctorul mi-a spus
că pot planta florile din glastră
în câmpiile pe care am luat-o
apoi m-a privit lung
a zâmbit
şi mi-a pus diagnosticul: norocos."

                               Lorelei
Te indragesc enorm de mult fata balaie cu suflet frumos si penita fermecata...
Mai intai te-am plantat in sufletul meu mugur de magnolie fermecata...dupa ce ti-am auzit sufletul jucand sotron cu nenea sotronarul, iar mai apoi te-ai inaltat ca un vrej vrajit de basm prin toate...
Multumescu-ti de textele minunate... !

[valentina]

[poem]--------------------------------------------------------------------------------
Totuşi, iubirea

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.[/poem]

[valentina]

[poem]

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

[/poem]

[valentina]

[poem]--------------------------------------------------------------------------------
Iertările

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi
                                         --------------------------------------------------------------------------------
Ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

[/poem]

[viulian]

Autor:    Mircea Cărtărescu
Preluare de la adresa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/chiuvetei.php

Poema chiuvetei

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

----

Finalul poeziei mi se pare super trist . Revenitul in normalitate, in realitate, pentru ca lumescul si-a spus cuvantul si speranta.. visul.. a murit.

[Lady Allia]

"Cântec femeiesc   - de cosmacpan

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi... "

[valentina]

    nu stiu autorul insa mi-a placut si sper ca si voua
 "Tu ai murit,pe tine te-ntalnesc la tot pasul,
 Tu ,cel pe care l-am iubit si-l iubesc ca pe-un mort.
 De ce-mi iesi in cale ca oricare altul?
 Din tot ce-a fost patima si dezamagire cat a treciut?
 Cat a ramas?
 Din zborul meu catre tine,spre piscuri muiate-n albastru,
 Din caderile in prapastii inghetate si negre,
 Unde,de ce m-am oprit?Unde ma aflu?
 M-ai jupuit,m-ai faramitat,m-ai murdarit
 Cum de-am iesit din visul asta urat mai intreaga,
 Mai bogata,mai vie?
 Tu ai murit...Eu sunt vie.
 Si zilnic aproape de tine ma gandesc la ce-a fost,
 La ce-o sa fie!
 Ochii-mi ard de lacrimi incremenite.Sufletul mi-e parjolit.
 Tu ai ramas in amintire intreg,viu,ca o faclie...
 Dar tu esti mort,iubitul meu.Faclia arde
 La capataiul dragostei mele
 Si nu-mi pare rau.
 Dragostea mea a murit,dar in cenusa mai sunt farame incandescente,vii...
 Daca-ai veni,daca-ai sufla,s-ar aprinde...
 Flacarile albastre s-ar rosi,s-ar intinde
 Valvataile m-ar cuprinde iar,fara mila.
 Dar tocmai asta nu vreau.Prin ele o data am trecut,
 Le-am simtit arsura,
 M-am zvarcolit in focul dragostei si n-am pierit.
 Am scapat vie!
 Acum in prospetimea zapezii,am simtit ghioceii.
 Pe crengi arse de frig simt,presimt mugurii...
 Ii vad,ii aud,cum se sparg.
 Am sa-i astept.
 Am sa duc intaile frunze,
 Toata primavara am s-o duc la mormantul dragostei mele...
 Acolo,sti unde...
 Pe maidanul pe care ai zvarlit-o ca pe-un gunoi
 Uite cum straluceste,
 Ca un licurici intr-o intr-o padure...noaptea
 Dragostea mea a murit!
 Dar uite-o intreaga in steaua de-acolo,
 Intaia stea pe tot necuprinsul acestui amurg,
 Uite-o intreaga in lacrima care a ramas agatata
 Intre gene..." 
         

[Just]

Prin gările cu firme-albastre
Ion Minulescu

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

[amelie]

Lalele

De pe podele urca valuri moi
De umbra si pe masa se intind.
Oglinda-si limpezeste iazul mort
Intr-un izvor cu seara cristalin.
Lumina zboara vie peste geam.
Amurgul din afara le-a uitat
Lalelele ce galbene mai ard
In sfesnicul subtirelui pahar.
Potirul nou al florilor e pumn
Inchis usor pe cate-un licurici,
Potirul lor de portelan acum
Isi strange-n umbre focul licarit.
Lalele stinse din odaie fug,
Oglinda-n apa mortilor le ia,
Naluca lor, in vis, ramane fum.
Asa doresc si sufletu-mi sa stea.

Ion Pillat

[sarrazinul]

--------------------------------------------------------------------------------ion minulescu
Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

[Semiramis]

da...minulescu. absolut superb. mai are câteva piese demenţiale. 

[valentina]

             Vioara sufletului meu...iubirea
M-as preschimba- n sunetul viorii
Arcusuri \"repezi ca lastunii\" ,
I-as legana pe-indelete ,sa sune,
sa cante-n urechile noastre
povesti si cantece de-amor
ce nu se pot scrie -n cuvinte
decat pe-a corzilor viori...
Ce cantec nemaiauzit
ti-as sadi in palme,
ce cantec nemaiintrecut,ti-as pune la urechi
ce cantec nemaiintalnit,ti-ar rascolii iubirea
ce cantec,ce minune,ce iubire...ti-ar rascoli privirea

[sarrazinul]

  Ion Minulescu
--------------------------------------------------------------------------------
Romanţă fără muzică

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...