Poezii care ne-au marcat...poezii care ne-au placut...

[selma]

Şi iar mi-i sufletul la tine...


...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

Din volumul "Şoaptele amurgului", 1920
 Elena Farago

[valentina]

INIMA

O, inima! Mărturisiri afunde and în ea.
Uimit eu mintea mi-o ascot
şi-n înţelesuri mari
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce 1-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de liruşte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrăţişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea,
aud cum tainic îmi şopteşte


că ea a lute-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-1 spurge
cu bătăi de plumb,
atunci imi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
si-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
pe noul Adam.

Lucian Blaga

[Mihai Dor]

CONTRASTE

Sunt bucurii care- ntristează
Si întristări ce fericesc 
Sunt zile fără de lumină
Si nopţi adînci ce strălucesc.

Sunt oameni albi pe dinafară
Dar negrii în adâncul lor ,
Si negri în afară, negri
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea
Dar sunt si -amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe
Sunt uri adânci ce nasc iubiri
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Si fericiri, nefericiri...

Virgil Carianopol

[Lorelei]

Pablo Neruda - Sonnet XVII

I do not love you as if you were salt-rose, or topaz,
Or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
In secret, between the shadow and the soul.

I love you as the plant that never blooms but carries in
Itself the light of hidden flowers;
Thanks to your love a certain solid fragrance,
Risen from the earth, lives darkly in my body.

I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
So I love you because I know no other way

That this: where I does not exist, nor you,
So close that your hand on my chest is my hand,
So close that when you close your eyes, I fall asleep.

[ARIDANA]

  In forma aceasta am descoperit poezia...n-am avut cum sa o "dau mai departe" altfel.Imi doresc numai sa nu deranjeze  aceast fel de prezentare.

http://www.youtube.com/watch?v=sAQVD7NdILw&feature=related

[Angy]

  M-a marcat Ioana Craciunescu:

            A cazut o frunza-n calea ta

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai stivit-o calcand peste ea.
N-avea grai sa strige in urma ta
Nici puteri sa spuna cat o doare
Si-a ramas pierduta in carare,
Ploi si vanturi trecut-au peste ea.
Statea lipita de pamant si se intreba
Ce ar face daca vantul ar lua-o
Si-o clipa in palma ta ar aseza-o
Dar a ramas acolo undeva.

A cazut ofrunza -n calea ta
Si cine stie cate or sa mai cada
Dar n-ai sa stii nicicand
Si nu-ti va da prin gand
Ca prima frunza ce-a cazut in drumul tau
Am fost eu.

[valentina]

           Ruga pentru iertarea pacatelor/Ion Minulescu

Stiu ca-s vinovat, Parinte...
Stiu ca vina mea e mare-
Vina fara de iertare;
Ca-mi bat joc de cele sfinte
Si nesocotesc Scriptura
Cand pacatuiesc de-a randul
Si cu fapta,
Si cu gandul,
Si cu ochii,
Si cu gura...
Stiu ca-s vinovat,Parinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este acela care minte!...
Eu nu mint-
Eu sunt ca Tine !...
Nu stiu daca-i rau sau bine
Dar nu cer sa fiu iertat,
Fiindca tu traiesti in mine
Si cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i pacat ...

[Angy]

                        Ce bine ca esti

E o intamplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine,decat oasele mele
pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa,minunata mereu.

Sa stam de vorba ,sa vorbim,sa spunem cuvinte
lungi,sticloase ,ca niste dalti ce despart
fluviul rece in delta fierbinte.
ziua de noapte,bazaltul de bazalt.
............................
Ce bine ca esti ,ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite lovindu-se ,amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos,intoarsa spre pamant,
una foarte de sus aproape rupta
infrigurata,neasemuita lupta
a minunii ca esti,a-ntamplarii ca sunt
               N.Stanesu

[Mishullyk]

Nu Plange...
         Veronica Micle


Nu plânge că te dau uitării,
Şi nici nu plânge că te las…
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Şi ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanţ plin de tărie
Ca firul cel mai subţirel;
Când soarta vrea aşa să fie,
Zadarnic vrei să faci altfel.

Şi nu mai e nimic în stare
Să-ntoarcă vremile-napoi
Şi-acea iubire-atât de mare
Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,
Rămâi cu suflet liniştit…
Un dor se duce şi-altul vine
Şi vei uita că te-am iubit.

[ARIDANA]

iubirea era un bărbat înalt uriaş

de Stefania Klein

azi dimineaţă am văzut cea mai frumoasă iubire
din ultimii ani era un bărbat înalt uriaş
cu ochelari negri de soare şi vestă de piele peste tricoul
alb o ţinea strâns de mâinile amândouă
cu o mână o soţie cârlionţată, cu cealaltă o copilă
împleticită de somn
erau tineri frumoşi şi se făcea că împrejurul lor dansa
bezmetică iubirea ca o ţigancă beată de fum şi de vin

nu vreau să zic că f-ul fericirii vine de la familie de la
fidelitate pentru că uneori f-ul ăsta
poate izvorî din palma unei prostituate care
dezmiardă în zori un chip adormit şi necunoscut sau
din inima unei măicuţe ce te petrece cu privirea
într-o răspântie de unde nu ştii dacă pleci ori soseşti

nu vreau să zic că dragostea are reşedinţa în
vreun loc anume pentru că e o chestie de minimă
cultură generală faptul că ea
e o pasăre călătoare
şi că nicio vrăjitoare nu poate vedea
în nicio damă de pică în nicio ceaşcă de cafea
ciobită unde va poposi
nici când

vreau să zic că de la masa unei cafenele se uita
la iubirea dansând ca o ţigancă beată o femeie
a cărei credinţă pierise în urmă cu câteva zile n-o petrecuse
pe ultimul drum pentru că atunci când îţi pierzi credinţa
nu-ţi arde de ritualurile strămoşilor o dai simplu dracului
şi-ţi vezi de viaţă ca şi cum ar mai avea rost
se uita la bărbatul uriaş cu ochii ascunşi şi cu iubirea
încălzindu-se în palmele amândouă şi în privirea ei
pâlpâia tremurând o umbră de suflet
ca o
lumânare

[Angy]

                  Flacari

Sunt flacara,sunt jar,sunt para,
Merg printre oameni luminand.
Sunt ca o stea ce straluceste
Dar nimeni nu ma vede-arzand.
              Ard ca un codru ce nu piere
              Sub flacarile ce-l incing.
              Un codru care arde-ntr-una
              Dar flacarile nu-l ating.
Si ard si ard, asa de-a randul
Ca mii si mii de stele.
Ii luminez pe cei din preajma
Arzandu-mi visurile mele.
             Stiu,se va stinge crud odata
             Aceasta flacara stindard.
             Da-mi pare rau ca se va stinge,
             Fiindca traiesc numai cat ard.
                           V.Carianopol
                         
                           

[Ezo]

Si brusc am inteles ca fara tine
Nici eu in toate mintile nu sunt,
Sa fug si sa ma-ntorc aici imi vine,
Sa nu-mi mai aflu locul pe pamant.

Atat de grabnic mi-ai intrat in sange,
Atat de mult existi in sinea mea,
Incat si zgariindu-ma as plange,
Temandu-ma ca-n stropi te pierd cumva.

Nu este primavara nicaierea,
Cu muguri morti paltonul ti-l inchei.
Cu fierea primaverii caut mierea,
Iar tu existi, iubito-n locul ei.

Si brusc am inteles ca fara tine,
Eu insumi mor si nu pot invia,
Desi am fost nascut, cum stii prea bine,
Ca sa te apar si-mpotriva ta!

Adrian Paunescu

PS: Am descoperit aceste versuri intr-un cantec. Dar dupa cum se pare ca respectiva melodie nu exista pe internet, va impartasesc doar versurile

[ARIDANA]

Cuvinte,şoapte,tăceri

versuri de ANDREEA TRIFU

Spune-mi despre tăcerile tale
din mijlocul cuvintelor
de la marginea poveştii,
de la primul rând,
până la rândul fără consoane.

Spune-mi despre tăcerile tale
puse în ghilimele atunci când
toate cuvintele se înghesuiau
să te povestească lumii întregi.

Spune-mi despre tăcerile dintre gânduri
ce şi-au găsit semne de punctuaţie
în clipitul ochilor tăi.

Tăcerea ta,
suflă puncte puncte
şi niciodată nu pune titlu.

Alfabetul tăcerii
cu litere albe
compune silabe pentru jumătatea goală
a cuvintelor mele.

Tăcerea e plânsul lui Dumnezeu
cu lacrimi lipsă,
Cuvintele-praful adunat peste tăcere.

Cuvinte
cuvinte sărutând milioane de buze,
cuvinte în dar cu adevăr lipsă,
peste care oftează tăcerea...
cuvinte fără semne de punctuaţie
căutând un sens...
cuvinte ce nu pot fi uitate
lăsând sufletul mut...
cuvinte pentru cei care iubesc tăcerea
şi flirtează cu şoaptele...
cuvinte pentru cei ucişi de cuvinte,
cuvinte ce mint pe o voce caldă,
cuvinte ce spun adevărul prea târziu,
cuvinte,în umbra cărora plâng sufletele...
ce nu ştiu să vorbească prin cuvinte,
cuvinte neinventate
aşteptând o primă rostire.

Sărutul-atunci când buzele işi şoptesc secrete.
Cuvântul-atunci când buzele freamătă gândurile noastre
Tăcerea-atunci când sufletul meu
pune întrbări sufletului tău,
fără să aştepte răspunsuri.
Poezia-atunci când cuvintele sărută tăcerea.

Tăcerile noastre îmbrăţişate fără mâini
nasc cuvinte pe care nu ştim să le citim.

Tăcere spune-mi despre...
tăcerea de la capătul lumii
şi eu îţi voi şopti
cuvântul de la începutul ei.

Eu tac.Tu taci.
Sufletele noastre vorbesc
pe o limbă necunoscută
cu litere de lumină.
Tăcere,filă albă
primeşte cerneala lacrimilor mele.
Tăcere-portativ pentru muzica sufletelor noastre.

[ARIDANA]

   Ulciorul

de Omar Khayyam

Rămâi să mai ciocnim o cupă

La hanul vechi de pe coclauri,

Căci pentru vin și pentru tine

Mai am în sân trei pumni de aur.

Rămâi să-nmormântăm tristețea

Și setea fără de-alinare

Cu vinul negru de la hanul

Din valea umbrelor fugare.

Știi tu, frumoaso, că ulciorul

Din care bei înfrigurată

E făurit din taina sfântă,

Din taina unui trup de fată?

L-a făurit cândva olarul

Cel inspirat de duhul rău,

Din taina unui trup de fată

Frumos și cald ca trupul tău.

Înmiresmează-te, frumoaso,

Ca pe-un altar de mirodenii,

Cât zarea-i plină de albastru

Și lumea plină-i de vedenii

Și-atât cât drumurile vieții

Mai au pe margini bucurii,

Căci mâine în zadar vei bate

La porți de suflete pustii.

Iubește-mă acum căci anii

Nebănuiți vor pune frâu,

Iar clipele iubirii noastre

Se scurg ca undele pe râu.

Ca mâine-om puterezi-n morminte,

Uitați, nepomeniți de nimeni,

Ca mâine vor veni olarii

Să fure lut din țintirime.

Iar trupul tău, care mi-e astăzi

Cel mai iubit dintre limanuri,

Va fi un biet ulcior din care

Vor bea drumeții pe la hanuri.

[Eve]

Versurile lui Omar Khayyam au poposit adesea la hanul deschis de mine. Unele le-am spus cu drag si altele mi-au fost spuse tot cu drag de la frumoasa Domnita Lorelei. A trecut ceva timp de atunci. Iti multumesc pentru aducerea aminte!