Mi se pare foarte trist tot ceea ce ati scris pe-aici. Daca incep acum sa scriu, o sa scriu probabil despre tot ceea ce cred eu si asta va tine mult. Totusi o sa incerc.
E trist, pentru ca absolut toti ganditi cu altceva decat cu mintea si cu ratiunea. Nu spun ca e rau, spun doar ca sub aspect logic, tot ceea ce spuneti este de-a dreptul lipsit de coerenta. Daca exista un suflet pereche, ce te face sa crezi ca il vei intalni vreodata. Suntem atatia oameni pe pamantul asta si sansa de a-ti intalni pereche accidental este, evident, nula.
Daca in schimb exista un sens general, si, pe langa faptul ca exista un suflet pereche, admitem ca exista si un curs al faptelor general, destinul, atunci a-ti cauta sufletul pereche devine stupid. Cum sa cauti ceva care oricum va veni inaintea ta, iar tu vei stii ca el e sufletul tau pereche?! Nu mai are sens. Stai si astepti. E simplu. Totusi experienta e departe de toate aceste povesti.
Pentru ca tot ceea ce e frumos in povesti, poate fi frumos si in viata, adica putem sa traim niste povesti, dar numai pe bucatele. Traim mii de povesti, mii de clipe separate si suntem mult mai preocupati si mai destepti decat persnajele de povesti.
Pentru ca gandim, pentru ca ne preocupa multe lucruri, pentru ca deasupra noastra planeaza incertitudini, pentru ca ne chinuim in zadar sa ne gasim pe cineva perfect, cand e clar ca vom gasi doar ceva suficient de bun, pe care sa-l iubim suficient de mult. Unii nu voi putea niciodata iubi total. Eu sunt asa. Desi iubesc pe cineva foarte mult, nu ma pot impiedica sa fiu permanent lucid, sa stiu ca suntem doua persoane distincte si doar obisnuinta ne va face sa na ingemanam. Iar atunci cand vine obisnuinta, dispar altele: dispare lipsa obisnuintei in principiu. Dispare tot ceea ce noua ni se parea frumos prin simplul fapt ca persoana respectiva era un mister. De la un punct incolo nimic nu mai e perfect, insa ne putem pacali cu detasare sau chiar cu nepasare, dar, pana la urma ne vom pacali din dorinta de a nu ne rata.
Povestile trebuie traite in fiecare clipa in care le simti batandu-te pe umar incetisor. Va fi de cele mai multe ori o poveste dedublata, pentru ca nu vei fi singur, ci vei fi alaturi de tine si probabil vei fi constient ca traiesti ceva frumos si deja nu va mai fi la fel. Darul asta al constientei de sine este probabil un mare pacat pana la urma. Ne rapeste tot ceea ce presupune lipsa lui. Si tare, tare mult ne mai plac toate maruntisurile alea simple, care implica a trai fara a te gandi ca traiesti.
Ne ratam cu fiecare minut pentru ca ne gandim ca ne ratam. E atat de simplu de fapt. Nu spun nimic altceva decat ca ar trebui sa ne asumam odata si-odata toata chestia asta. Pe noi insine, felul in care stim sa stricam ceva bun, faptul ca gasim ceva rau intr-o persoana pe care o sanctificam in capul nostru si fapt pentru care ne blamam zile intregi dupa aceea. Trebuie sa ne asumam toate astea. Astia suntem si niciodata, absolut niciodata nu vom trai o singura poveste.
Iar noi, din fericire, nu vom fi doar frumosi sau doar iuti la minte sau doar tineri, sau doar fara batranete sau doar cinstiti, ori poate doar drepti si milosi, ori iubitori si liberi.
Lumea ar fi mult mai buna daca nu ne-am mai pacali. Sunt o groaza de persoane in jur cu care ne-ar fi foarte bine. Poate nu perfect. Dar foarte bine. Problema e ca uneori avem impresia ca meritam mai mult. Si atunci ne despartim si suntem cruzi. Dar e bine ca suntem si asa. Suntem noi insine si ne respectam faptul ca nu gandim cu capul altuia, ca in definitiv trebuie sa fi fericit, nu de alta, dar numai sentimentele noastre le avem. N-o sa fim niciodata pe deplin fericiti tragand balast dupa noi, chiar daca balastul ala e (in mod fortat) fericit.
Cu cat vom fi mai vii si mai adevarati, cu atat vom fi mai fericiti. Fara suflete pereche si fara printi. Avem nevoie de ele ca de un drog. Lucrurile vor fi atat de bune pe cat pot sa fie. Trebuie sa facem alegeri, trebuie sa ne asumam greseli. Fara suflete pereche si fara printi. Fara intuneric bezna. In lumina asta, palida....
Subiect: Exista suflete-pereche ? (Citit de 42667 ori)
