"...Peste ani si ani, ingroapa-te langa mine, voi astepta sa treci prin alte inimi si alte brate. Intarzie cat poti, nu te grabi, dar vino intr-un sfarsit. Altfel oasele mele te vor cauta pe sub tot pamantul..."
M-am trezit intr-o dimineata tarzie de toamna, patul parandu-mi nespus de mare... si de gol. Imi lipsea o imbratisare. Nerabdator, m-am sculat sa te caut prin casa, plimbandu-mi privirea prin incaparile pustii, dar nu erai pe niciunde. Nici macar umbra ta nu am putut-o gasi. M-am gandit atunci ca poate ai plecat, si, am decis sa ma duc la fereastra sa ma uit pe strada dupa tine. Speram sa iti mai vad macar odata chipul, sa mai iti simt macar odata prezenta calda. Dar nu te-am mai putut gasi printre multimea sufletelor trecatoare.
M-am asezat, si am spus ca de acum incolo, am sa incep a te cauta doar la mine in suflet. Sigur, doar acolo ai putut sa te duci. Si nu mi-a fost greu sa te gasesc... privind inauntru, dupa indelungi plimbari pe vaile sufletului meu, am gasit in inima mea una din lacrimile tale, inghetata intr-un smarald cald stralucitor. Cum asa ? Cum puteai sa fi in inima mea, cand eu nu te cunoscusem decat din vise... ?
Si atunci, m-am dus sfios, sa intreb ingerii, sa il intreb pe Dumnezeu. Am staruit in ruga, vreme de cateva zile si cateva nopti, dar fara sa primesc nici un raspuns... parea ca ma rog in zadar, pana cand - fara sa vreau - din ochii mei tristi am varsat o lacrima sarata, ce s-a prelins, subtil, tiptil, pe obrazul meu aplecat.
Acum stiu... Dumnezeu mi-a pus in suflet lacrima ta, legandu-ma de tine inca de la inceput, inca dinainte de venirea mea pe acest pamant. Acum, nu mai am decat doua cai : ori te voi cauta eu, ori te voi lasa pe tine sa ma cauti...