Eu cred ca asa cum sunt multi factori care intervin atunci cand doi oameni se cunosc si "se unesc" sufleteste, la fel de multi factori - daca nu si mai multi - sunt si cand acestia se despart.
Daca la inceputul relatiei erau doar doua persoane care aveau in comun o atractie sufleteasca si fizica, pe parcurs aduna sentimente, clipe, amintiri - multe "lucruri" comune - care inca ii leaga, care inca ii face sa spere, care inca mai da nastere vesnicei expresii: "poate va fi din nou bine...".
Ceea ce am invatat eu dintr-un astfel de caz este ca daca de la inceput nu este bine...sunt foarte rare cazurile in care va fi bine vreodata sau partenerul se va schimba in favoarea relatiei.
Eu cred ca nimanui nu ii este usor sa renunte la timpul din viata sa fara sa mai incerce "o ultima lupta" chiar si daca poate mai tarziu o va regreta.
Eu una am luptat pentru fosta mea casnicie mai mult decat trebuia...pentru ca au fost 16 ani de prietenie si 4 ani de casnicie, pentru ca la baza acelei relatii daca nu a stat iubirea sigur a stat o prietenie deosebita, pentru ca eu sunt pesoana care paraseste "nava" ultima ca sa nu apara mai tarziu regretul ca: "nu am incercat si aia..." - decat sa apara regretul ca nu am incercat mai bine sa apara regretul ca nu am plecat mai devreme!
Uneori intre doua persoane care se despart sunt ani de zile, sunt copii...nu e usor sa renunti pur si simplu - e ca si cum te-ai abandona undeva mult in urma.
Cand pleci simti ca niciodata nu o sa mai fi intreg...ceva din tine a ramas mereu acolo. La mine au ramas anii - cei mai frumosi ani - si regretul ca nereusind sa plec la timp am distrus o prietenie si doua tinereti.
Uneori ma gandesc ca DACA as fi fost mai atenta la ceea ce imi urla sufletul...as fi stiut sa plec la timp, dar nu am fost atenta si nu am stiut sa plec la timp si astfel am ratat sansa de a intra de prima data cu dreptul intr-o casnicie - atat eu cat si el - ne-am ucis niste ani care nu mai pot fi adusi inapoi si din pacate amintirile frumoase sunt atat de putine incat...nici nu mi le amintesc. Pacat... - spun eu - pentru ca daca mi le-as aminti poate ar ramane un zambet si expresia "asa a fost sa fie", iar ce a fost rau s-ar uita...
Din pacate (exemplul meu) nu intotdeauna decizia de a pleca iti apartine doar tie.
In doi a inceput relatia, in doi este (chiar si cand traiesti o relatie de doi in unul singur...) si eu consider ca tot doi trebuie sa fie si cand se termina.
Uneori sunt atat de multi factori incat...te bulverseaza, te simti ca o pata de spuma de mare aruncata de valuri in dreapta si stanga - nu gasesti nimic de care sa te agati ca sa poti iesi la mal!
Ceea ce eu am invatat insa este ca fiecare ar trebui sa invatam ceva bun dintr-o despartire si chiar daca am ramas cu gustul amar...sa nu-l repetam niciodata si macar (desi nu o doresc nimanui) daca mai e sa fie o despartire...sa stim cand trebuie sa spunem zambind "la revedere si o viata frumoasa".
Subiect: Despartirile (Citit de 12537 ori)
