Pot ramane prieteni un barbat si o femeie, dupa divort?

[Lorelei]

Nu, viata e o infinitate de nuante de gri punct. Divortul e o chestie relativa. Sunt oameni care divorteaza din motive foarte imature. Unde ramane muuult loc de intors. Sunt oameni care divorteaza din motivele cele mai mature si tot ramane mult loc de intors. Numai moartea inchide, cred, toate portile. Dar e drept ca in cele mai multe cazuri inchizi portile trecutului si nu te intorci. Atlfel de ce mai plecai, nu? Si daca nu ar fi asa, statistic vorbind, ca tot nu-ti plac predictiile si sociologia, rata recasatoririlor cu fosti soti sau sotii ar fi aproape de rata divorturilor, ori asemenea cazuri sunt, fara indoiala, exceptia.

Totusi, graba cu care te grabesti sa dai sentinte m-ar indreptati sa cred ca nu te-ai intors niciodata la o persoana cu care ai avut o relatie si  ai ales sa pleci din acea relatie la un moment dat. Deci din doua una: chiar nu ti s-a intamplat asta niciodata (simbolic, tot un mic divort e si acolo), caz in care ai fost, cred, norocos pur si simplu, ori ti s-a intamplat dar s-a sfarsit prost, ceea ce te indreptateste sa crezi ca de fapt nu ai "lins" acolo, cum zici tu, desi poate ca fix asta ai facut. Si intr-un caz si in altul - nu spune niciodata niciodata, nu se stie cand te ajunge din urma!

PS. Nu zic ca nu ai dreptate, zic doar ca poate o doza de relativitate in afirmatii nu ar fi rea, atata tot. Ca tot ziceai tu ca in dragoste totul e relativ si nu exista retete care sa poata fi aplicate universal.

[viulian]

Hmm... FAZAN! (adica m-ai blocat).

E adevarat. E si relativ cand vine vorba de individual, exista pinpong-ul - doar ca... din 'cercetarea mea sociologica', acest ping pong nu aduce insa inapoi acel mister, acea inocenta initiala, si pana la urma.... odata si odata tot zici stop joc.

[Just]

Eu nu stiu ,dar va spun ca mi-a placut intotdeauna o comparatie . Se spune ca iubirea ar fi ca un pahar ,odata spart nu mai poate fi reparat sau sa spunem ca-l lipesti tu cumva la loc ,bucata cu bucatica ,dar ce rost mai are cand si-a pierdut tot farmecut si utilitatea?  Oare nu asa functioneaza si iubirea ? Odata produsa ruptura poti sa te straduiesti cat ai vrea ca tot nu mai poti sa o "repari" ,sa o aduci la stadiul in care a fost initial . Si-atunci ? la ce folos sa te intorci ,la ce folos sa depui atata energie in incercarea de a indrepta lucrurile ?

[Lorelei]

Buna comparatia. Ce te faci insa daca paharul s-a lipit aproape perfect si orice alt pahar ai gasit ani de zile, chiar fara crapaturi e infinit mai urat?  Ma joc putin de-a avocatul diavolului, si eu cred ca se pierde ceva iremediabil. Totusi realitatea ne infirma uneori teoriile. Daca e sa fiu sincera - habar n-am cum stau lucrurile si daca mai exista cale de intors, doar ca nu imi plac afirmatiile transante, atata tot. 

[viulian]

Mea culpa  mie imi plac, dar de multe ori abuzez de ele...

[sunshine]

O sa fiu putin subiectiva in raspunsul meu.
 Se poate atunci cand divortul se face civilizat, fara mizerii si razbunari. Un divort intervine intre 2 parinti, nu intre parinti si copii.Daca parintele care nu obtine custodia copilului are instinctul de parinte, va face tot ce-i sta in putinta sa mentina o legatura cat mai stransa cu acesta. Exista numeroase familii monoparentale in care tatii sunt doar vizitatori( pt ca au deja o familie) si acei copii nu simt ca le lipseste ceva, ca ar fi diferiti fata de alti copii cu ambii parinti acasa( sa fim realisti, cati tati isi petrec ,macar jumatate cat o face o mama , timpul cu copiii lor?).
 Din nefericire, de cele mai multe ori, unul dintre parintii divortati aleg sa-si foloseasca proprii copii drept unelte pt razbunare. Ii considera vinovati de esecul lor( daca se poate numi asa) pt ca au ales sa fie crescuti si educati de un singur parinte( asta pt ca asa cere legea), de obicei de catre mama( mi se pare la mintea furnicii ca un copil sa -si aleaga mama atunci cand si-a petrecut 98% din viata cu aceasta) . Si uite asa, in loc sa se tina cont de sufletele copiilor, primeaza orgoliile , razbunarile si scopul de a distruge viata celui care a inaintat divortul.
 Am cam deviat de la subiect dar am dorit sa ma fac inteleasa: daca parintii care divorteaza isi recunosc si asuma partea de vina , atunci va fi mai usor sa se mentina o legatura de amicitie , de dragul copiilor si a zilei in care au simtit ca alesul/aleasa este persoana potrivita sa fie tatal/mama copiilor lor.
  Ma rog, ar fi infinit de multe lucruri de spus pe aceasta tema .

[Miss M.]

Eu nu stiu ,dar va spun ca mi-a placut intotdeauna o comparatie . Se spune ca iubirea ar fi ca un pahar ,odata spart nu mai poate fi reparat sau sa spunem ca-l lipesti tu cumva la loc ,bucata cu bucatica ,dar ce rost mai are cand si-a pierdut tot farmecut si utilitatea?  Oare nu asa functioneaza si iubirea ? Odata produsa ruptura poti sa te straduiesti cat ai vrea ca tot nu mai poti sa o "repari" ,sa o aduci la stadiul in care a fost initial . Si-atunci ? la ce folos sa te intorci ,la ce folos sa depui atata energie in incercarea de a indrepta lucrurile ?

Intr-adevar e buna comparatia dar functioneaza in cazul in care vrei sa recladesti iubirea ce a fost candva insa a incerca sa fii prieten cu omul cu care ai incheiat o relatie inseamna altceva , inseamna sa te poti detasa de istoria avuta impreuna , sa te intalnesti cu omul ala pe strada si sa va salutati , sa-i spui la multi ani de ziua lui sau de sarbatori fara nici o aluzie la trecut , pur si simplu ... sa ramai ca senzatia ca , daca vreodata , vei avea nevoie de el sau el de tine in ceva , orice , va raspunde si daca i-ar sta in puteri te va ajuta . Cand vrei sa ramai prieten relatia ia alta forma , nu vrei sa repari ce s-a stricat din punct de vedere al iubirii si nu cauti sa te intorci la stadiul initial . Desigur e greu sa reusesti sa transformi lucrurile spre o prietenie, depinde si de istoria celor doi, daca s-au intamplat lucruri iremediabile, trebuie multa intelepciune zic eu ... sa te impaci cu trecutul . E greu dar nu imposibil , cunosc o pereche care dupa divort au plecat de mana de la tribunal si au mers la o cafea sa stea de vorba ... la vremea aceea aveau o fetita si pentru a nu afla cea mica au continuat sa locuiasca o vreme buna in aceeasi casa desi erau divortati si nu-i mai lega nimic decat dragostea pentru copil si dorinta de a nu ii cauza suferinta . Mi se pare fantastic ... insa la modul general este intr-adevar dificil si tine de fiecare relatie in parte .

[Lady Allia]

Indiferent cum s-ar intorce si rasuci acest fapt, indiferent cat l-am recunoaste sau nu, aceasta prietenie este un fel de joc cu focul - "nu te mai vreau, dar ramane-mi prin preajma." - ceva de genul... care foarte rar este sincera si foarte rar se transforma in ceva bun.
Haideti sa fim sinceri: care dintre noi ne-am simti bine sa stim ca cel/cea de langa noi este la un suc, la o cafea cu ex? Cati dintre noi ar accepta ca acesta sa alerge la ex ori de cate ori acesta intampina o greutate (asta inseamna prietenie)? Cati dintre noi nu ar avea acel sentiment straniu in stomac cand ar deschide usa si ex ar fi acolo, iar iubita/iubitul nostru ar alerga la usa: "ce ma bucur ca ai venit (pusi pusi), numai tu mai lipseai de la aniversare..." - pentru ca asta inseamna pritenie: sa fim bucurosi, exuberanti aproape cand ne vin prietenii, sa le fim si sa ne fie mereu in preajma, sa avem cu ei activitati comune...
Cand este vorba de copii incercam sa ramanem in relatii cu fostul/fosta pentru ca este mult mai mult decat necesar pentru ca acestia sa nu simta lipsa sau sa poata creste cat de cat in armonie, dar eu cred ca nu este vorba despre prietenie aici ci despre o relatie de bun simt in folosul copiilor.
Daca e sa vorbim despre o relatie de bun simt intre doi fosti (iubiti sau soti)...as spune ca da...se poate, dar prietenie (dupa mine) este prea mult spus (desi sunt si astfel de cazuri pe care si eu personal le cunosc).

[sunshine]

 Mai exista si cazul in care nu sunt copii implicati. Atunci, daca ambii sunt cu capetele pe umeri si au decenta sa accepte situatia( "nu ne mai iubim, hai sa ne despartim , sa nu inchidem orice usa spre fericire"), atunci se despart ca 2 oameni civilizati, tin legatura si, eventual, se vor ajuta reciproc la nevoie.
 Eu am o vecina, divortata de cand avea copilul vreo 12 ani, acum are peste 35, familist la randul sau. Vecina mea nu numai ca este prietena de fam cu cea a fostului sot dar pastreaza o legatura stransa cu fosta soacra, mai mult pt ca are un suflet minunat( vecina mea), din respect si o ajuta mai mult decat o face actuala nora . Tatal baiatului a tinut legatura in permanenta cu acesta, acum este un bunic f iubit . Deci se poate.
 Alt caz, o prietena a aflat ca sotul o inseala. A fost distrusa dar dispusa sa treaca peste asta pt ca il iubea enorm. Au impreuna un copil de 10 ani. El , daca tot a fost prins, a deschis divortul , au mers de mana la tribunal , pana la urma au hotarat sa -si mai dea o sansa. Au incercat insa increderea nu mai exista asa ca ruptura s-a produs. Totusi un tata care merita tot respectul, se ocupa de baiat , are grija sa nu-i lipseasca absolut nimic. Usa ii este deschisa permanent, comunica f bine cu fosta sotie .
 Sunt mii de situatii dar, oricum s-ar intelege fostii soti, copiii vor avea mereu sufletul strans si , pana la maturitate cand vor intelege , isi vor atribui o parte din vina .