Ravasul de la un megies Iachy.
Spiridusul albastru- partea a doua
-Nu ai văzut niciodată oameni, Noruleţ?
-Vrei să spui că eşi om?!...eşti sigură?
-Fratele meu, aşa zice. El este mai mare şi mă învaţă multe lucruri. Tot el mi-a povestit şi despre spiriduşi. Chiar îmi doream să întîlnesc unul. De acum tu vei fi spiriduşul meu! Mai am cîţiva spiriduşi de pluş, dar ei nu sînt ca tine. Ei nu spun niciodată nimic. Mai tîrziu poate am să îţi fac cunoştinţă cu ei. Şi în timp ce vorbeau, stăbătură aproape toată grădina.
-Dar de ce s-a întunecat cerul?
-Cred că o să înceapă să plouă! Dacă ne grăbim, ne putem adăposti sub copacul acela mare de la marginea grădinii. Şi împreună o luară la goană prin stropii mari de ploaie ce începuseră deja să cadă, iar ploaia ropoti peste grădina cu flori, culcîndu-le la pămînt. Cînd ajunseră la copac, erau deja uzi, iar hainele li se lipiseră de corp. Apoi brusc, ploaia încetă, la fel cum începuse.
-Trebuie să mă întorc acasă, zise spiriduşul tremurînd de frig. Se apropie seara, iar eu nu am înnoptat niciodată în locuri străine.
-Şi...mai exact...unde este casa ta?
-Chiar acolo pe terasa de unde am fugit. De fapt, locuiesc într-o călimară cu cerneală. Cînd am ieşit, călimara se afla pe măsuţa de pe terasă.
-Aha...locuieşti într-o călimară cu cerneală...la mine acasă... Cum vrei, dar să ştii că dacă nu îmi spui adevărul, nu am cum să te ajut... Şi totuşi... cred că am văzut o călimară cu cerneală...pe măsuţa cea mică. Poate că spui adevărul...Ar fi bine să ne întoarcem...ne va lua ceva timp pînă să ajungem acasă.
-Anabela, tu crezi că mai găsim drumul către casă?
-Da. După cum ştii, ai lăsat în urma ta, pete albastre de cerneală. Ne vom lua după ele.
-Stai, zise spiriduşul, de astă dată descumpănit. Ploaia a spălat petele de cerneală! Pe nesimţite, întunericul aduse cu el teama în inimile celor doi...
Deodată însă, ferestrele caselor din apropiere, se luminară.
-Asta e...am reuşit! zise Noruleţ. Anabela îl privi obosită şi flamîndă.
-Ne-am rătacit Noruleţ, cum poţi să te bucuri?
-Nu este adevărat! Uite, s-au aprins luminile la ferestre! Sîntem salvaţi! Şi drumul către casă li se păru aşa de uşor, animaţi de bucuria întoarcerii. Cînd ajunseră, Anabela se repezi prima pe uşă, după care şi Noruleţ...
-Anabela stai... trebuie să ne luam rămas bun... Locul meu este în călimara cu cerneală...ţi-am spus!
-Vai Noruleţ, uitasem...Nu ai putea totuşi să mai rămîi cu mine? Măcar o zi!
-Trebuie să plec...a fost o călătorie destul de lungă...dar ...unde este călimara?! întrebă spiriduşul speriat. Era aici pe măsuţă...
-Să fie cea de pe raft?
-Da! Aceea trebuie să fie...
-Nu-i nimic, am să mă urc pe un scaun şi am să o aduc. Aşteaptă numai puţin. Şi Anabela, luă unul din scaunele de pe terasă, după care se urcă pe el. Degetele micuţe ale fetiţei aproape că atinseră sticla...
-Tot nu ajung...îmi pare rău... Să aşteptăm pînă dimineaţă! Poate cineva...
-Te rog...mai încearcă odată...eşti atît de aproape...trebuie să mă întorc! Şi fetiţa îşi întinse ambele mîini dar...şi de astă dată, în zadar.
-Anabela! nu ai voie sa te urci pe scaun. Poţi să cazi! La auzul acestei voci, spiriduşul albastru, se ascunse după o umbrelă ce se găsea chiar în apropiere.
-Mami, am nevoie de calimara cu cerneală. Poţi să mă ajuţi?
-Desigur. Şi fără nici un efort, mama, luă de pe raft călimara cu cerneală şi o aşeză pe măsuţa din hol.
-Îţi mulţumesc mami!
-Cu plăcere draga mea şi nu uita să te speli pe dinţi înainte de a merge în camera ta să dormi!
-N-am să uit mami. Deschise repede călimara cu cerneală.
-Unde ai dispărut Noruleţ?
-Sînt aici...zise spiriduşul în şoaptă. Ajută-mă te rog să intru în călimară! Anabela, îi intinse mîna cu palma desfăcută şi cu un degeţel de la cealaltă mînă, îl ajută pe Noruleţ să urce pe mîna ei. Se priviră un timp emoţionaţi, apoi spiridişul coborî în călimara cu cerneală. Abia atunci, Anabela îşi lăsă lacrimile să îi curgă pe faţă. Ar fi putut fi prietenul ei cel mai bun... Puse la loc capacul, după care...zări pe măsuţă pantofii spiriduşului...şi deodată faţa i se lumină. Îi lăsase o amintire! Astfel, cînd se va trezi de dimineaţă şi va privi pantofiorii, va ştii sigur că nu a visat...