Varful cu Dor - Hanul Viilor

[Eve]

  ia uite... adica insinuezi ca nu stiu ce-i decorul?
  mai bine sa vorbim de patuturile de stejar

[inda]

al meu nici n-a fost de stejar... ca asa ai socotit ca poate fi si mai subred
da usa a fost alba...

[Eve]

  Domnia ta oricum nu aveai habar pe unde dormi. Cat priveste ideea de subred.... si eu scartai din incheieturi si nu se plang... altii
Usa... a avut un designer de clasa Nu-i vina mea. Am schimbat-o astazi.

[Eve]

[Escu]

cine'i la bucatarie? ce pofta am de inghetzata...dar nu din asta din nori culeasa...si ceva de baut...fratilor...iar m-ati pus la munca, pai e corect?
Astept sa fiu cinstit. Singurul barbat de aici...printre atatea femei...si nu zice una "ti-e foame? ti-e sete?"

[Eve]

sau dor de codrul verde. hai barbate... ca om da o cana de vin si ceva solid.mai ales ca dupa ultima reparatie avem broaste in loc de balamale si camerele mele rustice ai lasat mesterii sa le dea cu vopsea alba... care s-a si scorojit

[Escu]

sau dor de codrul verde. hai barbate... ca om da o cana de vin si ceva solid.mai ales ca dupa ultima reparatie avem broaste in loc de balamale si camerele mele rustice ai lasat mesterii sa le dea cu vopsea alba... care s-a si scorojit

usile merg, prinse in balamale noi...iar broaste ai tu la cap. ce ti-a zis medicul ? sa o lasi mai moale cu vinul ala.
PS: eu n-am vopsit, inca odata mintea iti joaca feste!

[Eve]

merg...in broste noi. ca era lacul plin.am vrut sa ocolesc a te turna la musteri. si n-ai vopsit tu ca-mi vopseai si muscatele...ti-ai pus mesterii. asta am zis

dar treci si papa si lasa baloanele

[Eve]

sa aveti seara frumoasa dragilor. ma retrag putin ca maine am treaba in targ chiar la rasaritul soarelui. sa fiti iubiti!

[inda]

Oooo... dar ce de schimbari s-au facut pe-aici in lipsa mea
Vad ca lucrurile merg mai bine cand nu stau pe aici sa va incurc!

Ca sa nu mai fie polemici, am verificat si eu portita si am constatat ca balamalele sunt la locul lor, broasca e bine si ea... dar unde-i gardul, fratilor?

[Eve]

Ziua buna, inda! Am reparat dimineata tot. Ce nevoie avem de gardut? Mie nu-mi plac gardurile. Imi place sa admir florile din curti, sa vad copiii jucandu-se...
De la tufele acelea de flori, o iei pe aleea pietruita si... asta e curtea hanului. In spate sunt tarcurile, in dreapta tine pana la padure, in stanga se invecineaza cu paraiasul si e.... haaaat cat vezi cu ochii butuci de vie (sunt vestitele vii ale hanului )
Dar hai sa-ti spun. Dimineata am gasit un ravas semnat...
O secunda sa vad... Asa...
Deci am primit un ravas de la un musteriu care semneaza Iachy. Are urmatorul mesaj: Spiridusul albastru.
E o poveste lunguta (cred ca-i scrisa de musteriu)  asa ca o sa citesc acum o parte si partea a doua... ceva mai tarzior

Rămase uimit că putea vedea cerul. Pesemne că a lăsat cineva capacul desfăcut la călimară şi iar se va usca cerneala. Nu îi plăcea deloc cînd se întîmpla acest lucru. Spiriduşul albastru, deveni dintr-o dată, agitat.
     -Să vină cineva să pună capacul la această călimară cu cerneală! Unii locuiesc aici...
Nimeni nu veni însă, să-i îndeplinească ordinul. Era atît de multă linişte în jur, că spiriduşul putea auzi chiar şi cum razele soarelui încălzeau pereţii de sticlă ai călimării.
    -Aşa nu se mai poate! Trebuie să ies de aici, în curînd cerneala va începe să clocotească, pe o asemenea căldură. Şi dintr-o săritură, spiriduşul ajunse pe masa de lucru ce se afla în grădina casei. Brusc, o ameţeală puternică făcu să se învîtă totul în jurul lui. Era prima dată cînd ieşea din lumea lui albastră. Din afară, călimara i se păru o mică cetate şi inima i se strînse de teamă...
    -Lumea aceasta e imensă! se pomeni spiriduşul zicînd cu voce tare şi simţi cum aerul vibrează în jurul lui. Habar nu avea că pe măsură ce înainta, lăsa în urmă, pete albastre de cerneală. Dintr-o dată însă, pămîntul începu să se zguduie. Spiriduşului i se făcu teamă... Se ascunse după un ghiveci cu flori, dar fi putut să fie tot la fel de bine şi o ţară. Aici totul era cu mult mai mare decît călimara în care locuia el. Un grup de copii gălăgioşi se repeziră pe terasă, asemeni unor animale de pradă. Se grăbeau să nu se topească îngheţata. Nici nu îl observară pe spiriduş, care era ascuns după ghiveciul cu flori. Dar nu putea fi chiar aşa norocos. Nuuu... Căci un copil, ce îşi terminase îngheţata, strigă cît putu de tare:     -Am găsit o jucărie! Este a mea!
    -Ba a mea! Strigă un altul.
    -Eu am văzut-o primul, deci este a mea, zise din nou primul copil.
Spiriduşul stătea nemişcat. Aproape că uitase să mai respire. Îşi dorea ca ambii copii să renunţe. Vroia să se întoarcă acasă. Şi chiar aşa se şi întîmplă...sosi a doua porţie de îngeţată...şi copiii îl uitară îndată.
    De cum înţelese acest lucru, spiriduşul, o luă la goană, prin iarba înaltă, mulţumit că scăpase cu viaţă. Oare e chiar atît de bună îngheţata?! Privi în urmă, să se asigure că nu îl urmăreşte nimeni. Un şir lung de pete de cerneală, de forma tălpilor sale micuţe, desenau poteca prin iarba înaltă.
    -E un lucru bun, se gîndi spiriduşul. Aşa, îmi va fi uşor să găsesc drumul către casă. Şi pentru o clipă, se opri din alergat, atras de parfumul florilor. Se aplecă asupra uneia dintre ele, pentru a o mirosi, cînd dintr-o dată, de pe floare se ridică în zbor, o gînganie uriaşă, cu aripi transparente şi un bîzăit asurzitor. Zbură către el şi pentru cîteva clipe, spiriduşul crezu că a venit momentul să plătească pentru fapta lui necugetată de a fi părăsit călimara cu cerneală. Se aruncă înfricoşat la pămînt, iar inima îi bătea atît de tare, bătăile ei spărgîndu-se cu putere în urechile prea sensibile pentru un asemenea zgomot. Creatura, care nu era decît o albină, îşi mai învîrti de două ori corpul galben cu dungi negre, apoi un vînticel cald, o luă şi o duse departe. Spiriduşul privi în spatele său. Nici nu îşi revenise bine din sperietură, cînd...
    -Cine a lăsat urmele acestea de cerneală, peste tot? Mama mă va pedepsi pe mine, dacă nu găsesc vinovatul.
    -Cred că... pe mine mă cauţi...zise spiriduşul cu teamă în glas. Obosise însă să mai fugă, aşa că hotărî că ar fi mai bine să dea ochi cu duşmanul. Fetiţa care stătea în faţa lui, acoperind soarele, făcu ochii mari de uimire, la vederea ciudăţeniei albastre care pe deasupra mai şi vorbea.
    -Eu sînt vinovatul, zise din nou spiriduşul, cu glasul tremurînd. Doi ochi mari se aplecară asupra lui, cercetîndu-l cu atenţie.
    -Cine eşti tu?... semeni cu un spiriduş!
    -Chiar... sînt un spiriduş...unul albastru. Eu am lăsat urmele de cerneală... îmi pare rău.
    -Chiar eşti un spiriduş?
    -Da, ţi-am zis.
    -Ai cumva şi un nume?
    -Eu sînt spiriduşul albastru.
    -Dar ăsta nu e un nume! Uite, o să îţi dau eu unul...mmm...stiu! Ce-ai zice de...Noruleţ?
    -Noruleţ?...dar ce legătură am eu cu un nor?
    -Păi... eşti albastru.
    -Fie...dacă tu zici...
    -Dar pe tine cum te cheamă?
    -Eu sînt Anabela.
    -Eşti cumva o spiriduşă mai mare?
    -Seamăn eu cu o spiriduşă, Noruleţ?
    -Păi ştiu şi eu...eşti cam mare dar...ce altceva ai putea fi?

[Eve]

Ravasul de la un megies Iachy.
 Spiridusul albastru- partea a doua

  -Nu ai văzut niciodată oameni, Noruleţ?
    -Vrei să spui că eşi om?!...eşti sigură?
    -Fratele meu, aşa zice. El este mai mare şi mă învaţă multe lucruri. Tot el mi-a povestit şi despre spiriduşi. Chiar îmi doream să întîlnesc unul. De acum tu vei fi spiriduşul meu! Mai am cîţiva spiriduşi de pluş, dar ei nu sînt ca tine. Ei nu spun niciodată nimic. Mai tîrziu poate am să îţi fac cunoştinţă cu ei. Şi în timp ce vorbeau, stăbătură aproape toată grădina.
    -Dar de ce s-a întunecat cerul?
    -Cred că o să înceapă să plouă! Dacă ne grăbim, ne putem adăposti sub copacul acela mare de la marginea grădinii. Şi împreună o luară la goană prin stropii mari de ploaie ce începuseră deja să cadă, iar ploaia ropoti peste grădina cu flori, culcîndu-le la pămînt. Cînd ajunseră la copac, erau deja uzi, iar hainele li se lipiseră de corp. Apoi brusc, ploaia încetă, la fel cum începuse.           
    -Trebuie să mă întorc acasă, zise spiriduşul tremurînd de frig. Se apropie seara, iar eu nu am înnoptat niciodată în locuri străine.     
    -Şi...mai exact...unde este casa ta?
    -Chiar acolo pe terasa de unde am fugit. De fapt, locuiesc într-o călimară cu cerneală. Cînd am ieşit, călimara se afla pe măsuţa de pe terasă.                            
    -Aha...locuieşti într-o călimară cu cerneală...la mine acasă... Cum vrei, dar să ştii că dacă nu îmi spui adevărul, nu am cum să te ajut... Şi totuşi... cred că am văzut o călimară cu cerneală...pe măsuţa cea mică. Poate că spui adevărul...Ar fi bine să ne întoarcem...ne va lua ceva timp pînă să ajungem acasă.
    -Anabela, tu crezi că mai găsim drumul către casă?
    -Da. După cum ştii, ai lăsat în urma ta, pete albastre de cerneală. Ne vom lua după ele.
    -Stai, zise spiriduşul, de astă dată descumpănit. Ploaia a spălat petele de cerneală! Pe nesimţite, întunericul aduse cu el teama în inimile celor doi...
Deodată însă, ferestrele caselor din apropiere, se luminară.
    -Asta e...am reuşit! zise Noruleţ. Anabela îl privi obosită şi flamîndă.
    -Ne-am rătacit Noruleţ, cum poţi să te bucuri?
    -Nu este adevărat! Uite, s-au aprins luminile la ferestre! Sîntem salvaţi! Şi drumul către casă li se păru aşa de uşor, animaţi de bucuria întoarcerii. Cînd ajunseră, Anabela se repezi prima pe uşă, după care şi Noruleţ...
    -Anabela stai... trebuie să ne luam rămas bun... Locul meu este în călimara cu cerneală...ţi-am spus!
    -Vai Noruleţ, uitasem...Nu ai putea totuşi să mai rămîi cu mine? Măcar o zi!     
   -Trebuie să plec...a fost o călătorie destul de lungă...dar ...unde este călimara?! întrebă spiriduşul speriat. Era aici pe măsuţă...
    -Să fie cea de pe raft?
    -Da! Aceea trebuie să fie...
    -Nu-i nimic, am să mă urc pe un scaun şi am să o aduc. Aşteaptă numai puţin. Şi Anabela, luă unul din scaunele de pe terasă, după care se urcă pe el. Degetele micuţe ale fetiţei aproape că atinseră sticla...
    -Tot nu ajung...îmi pare rău... Să aşteptăm pînă dimineaţă! Poate cineva...
    -Te rog...mai încearcă odată...eşti atît de aproape...trebuie să mă întorc! Şi fetiţa îşi întinse ambele mîini dar...şi de astă dată, în zadar.
    -Anabela! nu ai voie sa te urci pe scaun. Poţi să cazi! La auzul acestei voci, spiriduşul albastru, se ascunse după o umbrelă ce se găsea chiar în apropiere.   
    -Mami, am nevoie de calimara cu cerneală. Poţi să mă ajuţi?
    -Desigur. Şi fără nici un efort, mama, luă de pe raft călimara cu cerneală şi o aşeză pe măsuţa din hol.
    -Îţi mulţumesc mami!
    -Cu plăcere draga mea şi nu uita să te speli pe dinţi înainte de a merge în camera ta să dormi!
    -N-am să uit mami. Deschise repede călimara cu cerneală.
    -Unde ai dispărut Noruleţ?
    -Sînt aici...zise spiriduşul în şoaptă. Ajută-mă te rog să intru în călimară! Anabela, îi intinse mîna cu palma desfăcută şi cu un degeţel de la cealaltă mînă, îl ajută pe Noruleţ să urce pe mîna ei. Se priviră un timp emoţionaţi, apoi spiridişul coborî în călimara cu cerneală. Abia atunci, Anabela îşi lăsă lacrimile să îi curgă pe faţă. Ar fi putut fi prietenul ei cel mai bun... Puse la loc capacul, după care...zări pe măsuţă pantofii spiriduşului...şi deodată faţa i se lumină. Îi lăsase o amintire! Astfel, cînd se va trezi de dimineaţă şi va privi pantofiorii, va ştii sigur că nu a visat...

[inda]

Iarasi a plecat toata lumea prin targ?
Ce fel de han e asta unde musterii stau la poarta si nu-i nimeni sa-i pofteasca sa-si astampere setea si sa-si aline foamea?
Si pe arsita asta ati lasat si muscatele sa rabde de sete, saracutele...si ferestrele deschise... acum cand vin furtuni napraznice din toate partile...
Prea e liniste pe-aici... nu cumva v-ati ascuns in pivnitele racoroase si v-a  facut cu ochiul vreo butelca cu vin... si eu stau aici si ma usuc de sete?

[Eve]

Butelcuta me...
Apai de ce n-ai impins usa, domnita? Daca intrai se auzea zgomot venind de jos si...
Vin furtuni zici? Cum sa nu vina. Ca visez la vara asta de doua luni. Nu se putea sa vin eu si sa fie totul in ordine. Deja nu-mi vine sa cred ca am scapat basma curata cu ai de fac socoatele...
Iar de muscate... Intr-un suflet m-am dus sa vad de au ceva. Cand colo doar nasucul tau zambea a dojana din spatele lor.
Dar ce nu stai jos? Stai fata ca n-au scaunele ace. Am un suc de zmeurica... 

[inda]

E bun sucul de zmeurica, saru-mana pentru omenie
Da ceva de pruna n-ai?   Sa mai prind si eu putin curaj , ca-i greu in vremurile astea...