Eu mi-am pierdut sufletul..
Nu spun asta ca sa fac impresie, sau pentru ca as fi cine stie ce pesimista "ratacita pe Terra", dar pur si simplu s-a intamplat... Cum? Poate ca nici eu nu mi-am dat seama, cand si cum anume am ajuns asa, dar cert este ca nu mai sunt in stare sa iubesc pe nimeni.. L-am iubit prea tare pe el, cred, si cand l-am pierdut, acum mult timp, am pierdut si partea aceea din mine la care tineam cel mai mult... sufletul..
S-au intamplat atatea de atunci... Am sperat in continuare o perioada.. Am cunoscut atatia alti baieti,.. barbati.., dar mereu l-am cautat pe el, in fiecare noua persoana care intra in viata mea il caut tot pe el... Instinctiv, fara sa-mi doresc nici o clipa asta, urandu-ma chiar pentru ceea ce fac, pentru ceea ce IMI fac..
Mi-e atat de dor de ochii lui, de zambetul lui, de felul in care ma imbratisa.., de cum ma simteam alaturi de el.. Si nu pot "sa-i dau drumul"... a ramas mereu agatata de mine amintirea lui si chiar incep sa cred ca a fost dragostea vietii mele, singura dragoste ce mi-a fost atat de usor daruita si la fel de usor pierduta...
Iarta-ma, iubitule, pentru toate cuvintele pe care nu am apucat sa ti le spun, iarta-ma ca te-am facut sa suferi atat, iarta-ma ca nu am stiut sa te iubesc cum meritai, dar mai ales iarta-ma ca te-am lasat singur..., ca NU AM STIUT sa te iert..