si spune-mi...cu pierdere de vorba. spune-mi, cum sa mai renviu in linistea-nserarii? tu, drag odor ce-am invatat sa te iubesc...cu lacrimi pe gene, cu zambete-amare, te-am cunoscut acum cateva mii de frunze cazute. si alte mii au mai trecut prin noi, pana atunci cand te-am imbratisat pentru prima oara. timpul isi duce veacul atat de ostenit, povara a simplei lui nemuriri. si clipa nu-mi mai tace. caci frunzele au inmarmurit si ele sub aripa amurgului. amurg ce-si cerne molcom firele de lumina, asteptand luna...scoica intristata.
si vantu-mi bate dinspre nadir, suav purtandu-mi frunzele inclestate pe marginea de mare.
marginea de mare unde te-am intalnit si-aseara, cautandu-mi departarea, prin salcii pururi verzi, inecata in dragele tale frunze, blonde, cernite, argintii, nesarutate, acajou, impletite, aurii, infierbantate...frunze planse de toti copacii ce i-am cunoscut vreodata.
mai spune-mi...