Gradina visurilor noastre

[no_matter]

Lady am sa pun pt tine la Poze Utilizatori niste imagini dragute de la munte. Nu se vad foarte clar dar sper sa-ti aduca umbra si linistea care iti lipseste.. :*

[Lady Allia]

Linişte...câtă linişte!
Copacii murmură încet printre frunze şi un ciripel vesel mai aduce câte un sunet în liniştea mea.
Aş vrea să mai ştiu cântări de elfi. Aş vrea să mai vreau să ştiu admira zânuţele ascunzându-se prin flori. Am uitat! Am învăţat cred să cresc mare şi să-mi leapăd aripile. Îmi mai amintesc doar zborul. Măcar atât mai ştiu să pot. Să zbor uneori şi fără aripi.
Am să adorm puţin la umbra copacului meu frumos şi am să visez la tine Cătă meu. Eşti atât de departe. Bine că măcar iubirea, sufletul, gândul, visul mi te păstrează aproape şi speranţa că se vor termina o dată toate şi ...
Un fluturaş s-a aşezat pe petalele firave ale unei floricele albastre şi stă. Are aripile albe-străvezii şi deschise. Zâmbesc şi închid ochii. Aşa vreau să adorm...cu imaginea lui nevinovată.

[Lady Allia]

soare dosit de umbre
si totusi la mine lumina
flori albe
flori galbene
flori violete
flori roz
flori fluturi agatate pe gard
intr-un dor de raze de luna
pasi
aleei
ganduri
uneori vise si zambet
un tarait de lacusta
un greieras schiop cri-cri
se aude din iarba inalta
aer
susur cristalin de apa
copaci batrani cu ramuri tinere
si totusi radacinile mele sunt carunte
amintiri
copilarie
au fost si prieteni
o surioara
revenire la mine
dans fericit in stropi de ploi blande
bucurie!

[Lady Allia]

ma dor razele ce-mi sclipesc
si umbra din unii oameni
singura si trista
cu doruri abatute si vise
pe pleoape
o minune imi tine doar
sufletul sus
desi simt cum se taraste
sub mine
zgaraind in tarana neputintei
am obosit

o mana intinsa...!?

[elemer]

Sper ca de data aceasta ... cu ajutorul bunului de Iulian... (sa-l magulim olecuta  )...sa pot atasa casuta si gradina visurilor noastre...in care sa ne strangem sa bem cafelute si sa visam...

    Buna
  cred ca si in realitate se poate gasii un asemenea loc,unde ne-am putea intalni sa bem o cafea si sa ne cunoastem mai bine.
  S-au facut astfel de intalniri intre membrii grupului?
     Elemer

[Lady Allia]

Bine ai venit Elemer...

lumea viselor traieste prin noi si prin gandurile noastre...!
Normal ca aceasta gradina exista...de asta ne aflam aici..., de asta aici vin elfii si zanele, piticii si greierasii, de asta aici ielele danseaza cu oaspetii si nu le fura inima ci doar le-o vindeca...de asta aici florile au nume si spun povesti...
Stiai ca aici vin noaptea fete frumoase cu suflet gingas si pregatesc prajiturele cu dragoste, cafelute indulcite cu ganduri bune si iubire...? Stiai ca aici sunt copaci pe sub radacinile carora curg raulete fermecate unde se adapa unicornii si vindeca sufletele tinerilor indragostiti?

Da... Elemer...gradina aceasta exista...in fiecare dintre noi doar ca ne trebuie un strop de nebunie, un strop de curaj si multa copilarie sa o recunoastem si sa vrem sa o traim asa cum e ea...magica!

[orhideea albastra]

La casuta din padure, azi e mare sarbatoare
Ca ne-am strans si noi cu totii,
Sa mai stam si la taclale.
Despre vise, despre doruri,
Despre ganduri, idealuri,
Despre ploaie, despre soare
Despre ale marii valuri.
Calatori prin asta lume
Ne oprim din cand in cand,
La casuta din padure
Sa mai asternem cate-un gand!

Sper ca aveti un loc si pt mine...si cele doua veverite pe care mi le-am cumparat de curand(Deyutu si Deyuta ))

[Lady Allia]

Bine ai venit in Gradinuta frumoasa floare  !
Loc avem destul pentru cei care isi doresc unul..., iar doruri, ganduri, vise...toti avem de povestit...unele mai vechi, altele mai noi...in fiecare suflet zace un gand nespus si un vis netrait... .

Dar...ce vorbesc eu?
Daca te vei uita mai atenta ai sa vezi  ca Deyutu si Deyuta deja s-au familiarizat cu locul, iar Copacul cel Batran deja le povesteste despre Fluturele cel Misterios, despre zanele care ies numai uneori la vedere, despre Micutul Bradulet, despre fam,ilia de Greierasi si Iepurasi, despre pisicul lui Serenity care uneori se pierde prin iarba...

Am sa pun de o cafea si am sa te astept in pridvor...

[orhideea albastra]

 Simt aroma cafelei...iar Deyutu si Deyuta vad ca deja s-au imprietenit cu batranul arbore! Veveritele mele sunt inca puiuti, dar sper sa ajunga la fel de dolofane ca cele din fotografie(si la cat rontaie toata ziua, sunt sigura ca asa se va si intampla).Au si ele copacelul lor, chiar daca mai mic,si o casuta care seamana cu cea in care ne adunam noi sufletele la povesti...
 Am a juns si pe pridvor, bine te-am gasit!Cafeaua o beau cu doua lingurite de zahar ...Deja simt cum se apropie toamna! Diminetile au devenit mai racoroase, iar parfumul frunzelor devine incet ruginiu.
  Sunt cam visatoare azi, si un strop de melancolie mi se prelinge printre ganduri.
Poate mi-e greu sa inteleg de ce unele suflete nu au curajul sa deschida fereastra spre visare, decat poate noaptea pe furis cand nu le zareste nimeni...De ce oare ne luptam cu atata disperare pentru o realitate tangibila in care fiecare element sa fie "la locul sau", chiar daca asta nu ne face cu nimic mai fericiti?!De ce reducem mereu la tacere acea voce care ne sopteste ca viata este a noastra si numai a noastra, si ca avem dreptul sa o traim dupa bunul nostru plac, indiferenet cat de absurda o considera logica realitatii si normele acestui univers palpabil!De ce oare trebuie sa profanam fiecare gand, emotie, vis, experienta magica, doar pentru ca ratiunea ne spune ca "oamenii normali" nu pierd vremea cu astfel de lucruri?
    Cu ceva timp in urma citisem despre incercarea unor esteticieni de a crea virtual o fizionomie perfecta.Si stii la ce rezultat au ajuns? Nicidecum la o noua Afrodita...Au observat ca daca aseaza ochii la distanta egala, daca aleg cel mai perfect nas, cele mai atragatoare buze, cei mai frumosi pometi etc, frumusetea se pierde! Pentru ca defapt farmecul frumusetii consta exact in imperfectiune...
    Si atunci ma intreb inca o data: nu ar trebui oare sa avem curajul ca din cand in cand sa mai aducem putina"dezordine" in viata noastra?! Sa indraznim sa zburam cu aripi de ceara pana aproape de soare fara teama ca ne vom prabusi, sa indraznim a iubi chiar si o secunda fara regretul ca nu a fost mai mult,sa dansam in noapte, suflet langa suflet, pe acorduri pe care simturile noastre poate nu le pot auzi...Am pierde oare chiar atat de mult???
    Referitor la ateism, un filosof spunea ca daca credem in Divinitate si poate Ea nu exista, nu am pierdut nimic; dar daca nu credem, si Ea exista, am pierdut TOTUL! Cred ca asa este si cu viata: daca credem ca ea este mai mult decat pare, daca o coloram cu vise si minuni, cu miresme de ganduri care se ridica pana la nori, ca in final sa ne dam seama ca a fost doar o iluzie, ce pierdem?Dar daca  am trait-o steril, inglobata in profan, fara sa privim dincolo de "realitate", oare nu am pierdut sansa de a fi cu adevarat fericiti?!
   Multumesc de gazduire! Ce repede a zburat timpul...Ma intorc in realitate, ca nu cumva visarea mea sa devina patologica:)
   Te astept maine la un ceai de menta cu sirop de brad, printre firele de iarba

[Lady Allia]

Într-o dimineaţă oarecare...Bătrânul Stejar se trezi oarecum buimăcit:

- Ce se întâmplă? Parcă mă gâdilă ceva pe nasul ăsta mare şi scorburos!
- Neaţa nene Stejar! Suntem noi! Cei doi micuţi "veverici"...Deyuţu şi Deyuţa! Ai uitat că ne-ai lăsat de ieri la matale în scorbură?
- Am uitat da...bată-vă norocu de jucăuşi! Am uitat că la câte vânturi mi-au spulberat frunzele...anii s-au adunat şi uitarea vine şi ea.
În timp ce Bătrânul Stejar se bucura că nu mai e singur...Vântul începu să adie prin Grădină, iar florile şuşoteau pline de fericire.
- Da voi prinţeselor...ce tot şuşotiţi acolo? întrebă Stejarul zâmbind larg şi lăsând soarele să-i mângâie ramurile mai tinere.
- Ehehe tataie Stejar...noi ne bucurăm că avem iarăşi oaspeţi de seamă! Printre noi a apărut o orhidee albastră...scumpă vederii şi preţioasă auzului, iar matale legeni între crenguţe doi pui de veveriţă. Am auzit că sunt năzdrăvani şi veseli!
- Păi da! Ca şi voi când aţi început să creşteţi! Parcă acum vă văd cum vă împiedicaţi frunzuliţele printre petale şi vă trăgeaţi năsucurile verzi să nu plângeţi!
- Da! Da! Îţi mai aminteşti!
- Cum să nu? şi Stejarul începu să râdă trosnind a bătrâneţe şi înţelepciune. Eraţi micuţe şi firave, iar Vântul care e aici şi se leagănă adormit între ramurile mele jucându-se ca de obicei cu frunzele...de abia vă adia de frică să nu vă rupă. Ploaia vă picura încet şi vă spunea poveşti, iar Luna vă făcea lumină să nu vă fie frică să adormiţi! Îmi amintesc de tinerele fete care vă îngrijeau cu atâta drag şi vă udau...uneori plângând pe lângă voi, de Micul Izvor care susura lin cântecele... Da...îmi amintesc! Doar de năzdrăvanii ăştia doi micuţi care se pare că au şi adormit...am uitat de dimineaţă! Mâine...am să le spun o poveste!
- Şi nouă?
- Şi vouă dragele mele! Le-o spun tuturor celor care vin în Grădină! Acum însă...am să privesc spre Căsuţa cea Albă. Pe pridvor e iarăşi zâmbet şi se simte mireasmă de ceai de mentă cu siropel de brad...Poate o să auzim şi noi poveşti minunate azi...că demult nu am mai auzit!
- Ai să auzi, ai să auzi...se auzi o voce caldă şi plină de magie!
Stejarul se întorse mirat. Era Melancolia. Zâmbi!
- Ufff, că nu te mai recunoşteam!
- Păi...nu! Mă trăiai intens şi de asta am decis să revin Bătrâne Stejar! Sufletul tău în care seva mai e tânără...încă visează şi e melancolic. De aceea între ramurile tale mai trăiesc încă zâne şi elfi...şi se dau serate regeşti cu dansuri de fluturi şi iele... Încă ai licurici agăţaţi de fiecare ramură, iar noaptea pari un brăduleţ de Crăciun pentru cei trişti şi abătuţi...Da...eşti magic şi o ştii!
- Sunt magic pentru că mai există încă oameni care ştiu să viseze! Trăiesc pentru că speranţele încă nu au murit! Când moare un vis...mie îmi cade o frunză vrăjită..., iar când tinerii vin aici şi reîncep să viseze, să spere, să uite că viaţa e doar realitate...frunzele îmi cresc din nou, iar seva îmi întinereşte... Eu sunt Copacul Viselor şi voi trăi mereu în fiecare din voi şi din ei! Uneori însă...oamenii cresc prea repede mari! Uită să se desculţe când simt iarba, uită să alerge şi să râdă...uită să se ridice când cad...şi atunci eu încerc să înmuguresc în coşmarele lor! Uneori reuşesc, alteori...nu şi atunci plâng...şi-mi mor frunzele...
- Da..., dar se pare că totuşi niciodată copilăria şi visul nu va muri... Mereu există cineva care să creadă când nimeni nu crede...şi mereu e cineva care să iubească când nu se mai iubeşte...
- Da..., da..., dar despre asta...să vorbim în altă zi...spuse Stejarul!
- Mâine, mâine...strigară nerăbdătoare florile şi puii somnoroşi!
- Mîine să fie atunci..., iar voi doi, haideţi în scorburică la somn să creşteţi mari.
- Da! Să devenim mari şi să te apărăm de cei răi...se entuziasmară Deyuţu şi Deyuţa! Cât de mari o să creştem tataie Stejar?
- Păi...mari până la Lună şi Stele...că la sufletul meu aţi ajuns deja!
Şi micuţii fericiţi şi plini de ei se umflară în codiţele lor mici şi intrară în scorbură şuşotind:
- Ai auzit Deyuţă? Suntem mari deja!
Stejarul oftă zâmbind şi...se retrase în tăcere. Din când în când doar îşi mai foşnea peste gândurile mele câte o frunză magică...să nu uit că şi mâine e o zi...

[orhideea albastra]

Batranul Stejar isi scutura cu grija frunzele de povara dulce a stropilor de roua.Patru ochi negri de margica privira speriati spre cer.
       - Oare ne va vizita ploaia azi?
       - Nu, micutii mei posnasi.Sunt doar stropii de roua, raspunse Batranul Stejar.
       -Offf, e trista, asa-i Deyutule?
       -Aha...si daca nu or fi tot stropii de roua, cred ca lacrimi i se preling pe obraji.
       - Lacrimi? Tristete!?Cine plange?,intreba Stejarul privind printre frunzele-i dese. 
  Pe pridvorul casei, cu fata adancita intre palme, micuta orhidee albastra suspina.A mai pierdut un sufletel drag, iar in inima i se zbatea un sentiment de vinovatie; ar fi putut face mai mult...si ca de fiecare data, "acum e prea tarziu"!
        -Dar ce s-a intamplat cu ea?Cunoasteti voi veveritelor, taina acestor suspine?
        -O cunoastem, Batranule Stejar... A murit Blacky!
        -Blacky?
        - Da.Pisoiul cu blanita neagra-roscata si cu ochii de smarald.Era bolnavior de ceva vreme, si in dimineata aceasta sufletelul lui a zburat spre nori...Noi nu l-am vazut niciodata!Orhideea il tinea departe , ca sa nu ne speriem.Ea are intotdeauna mare grija de noi.
Aseara a prins-o furtuna , dar asta nu a oprit-o ca in fuga, printre stropii mari de ploaie si intunericul rece ce invaluise padurea, sa culeaga cateva crengute de pin verde si stejar pentru noi.Le-a adus cu atata veselie si ni le-a asezat deasupra cosuletului de rachita, soptindu-ne "noapte buna"!
     -  Si dimineata, continua Deyuta, s-a trezit sa ne intrebe daca am simtit mireasma padurii!?Dar eu, incapatanata de mine, m-am ascuns in cosulet...
     -Cu mine s-a jucat, mi-a mangaiat blanita si ne-am strans de manute, chicoti Deyutu.Ne-a rugat sa fim cuminti pana se intoarce ea, si sa nu facem prea multe pozne!Si apoi...pe prag intre flori l-a gasit pe Blacky...I-a atins labuta rece, sperand sa mai simta o rasuflare, dar el era deja printre nori.
     Batranul Stejar isi apleca crengile deasupra casei, mangaind cu frunzele tampla fetitei care inca suspina.
    -Nu fii trista micuta orhidee albastra!In gradina visurilor este loc si pentru Blacky.Sunt sigur ca sta tupilit undeva prin iarba, asteptand lapticul proaspat pe care-l savura in fiecare dimineata.
    -Stiu ca este in gradina, raspunse orhideea.Am rugat ingerasii sa-l aduca in mijlocul nostru.Pe pridvor o sa doarma ziua la soare, iar cand va venii iarna sa se ghemuiasca pe ladoiul de langa soba, ascultandu-ne povestile...
Acum trebuie sa plec.S-a facut tarziu ...Batranule Stejar, te rog cand vantul o sa-ti adie printre frunze,si de o vei intalni pe cealalta fetita cu coronita de vise impletita, sa-i spui ca din suflet mi s-au prelins lacrimi dulci citind gandurile-i intelepte!   
       

[no_matter]

Si,.. Bătrânul Stejar, îsi aplecă uşor trosnind din incheieturi de batrânetea-i greoaie, o ramura tanara cu frunze magice mângâind catifelatele frunze ale orhideii..
-Nu e voie sa suspini frumoasa floare, spuse el cu glasu-i înţelept si dulce.. scuturându-si apoi frunzele fermecate si pline de vise asupra orhideei..
-Cine suspina?, întrebă buimacit Deyuţu..
-Orhideea, raspunse de dupa stejar iepurasii zburdalnici in cor..
-Aici e locul viselor, taramul minunilor.. Aici sempletesc gandurile voastre.. Aici nimic nu moare, si aici ii veti regasii pe cei pierduti in spatele portii vrajite ce desparte Gradinita de realitatea ce se incapatâneaza a fi dura.. Aici sunteti toti o minune.. se auzi un glas tandru, ce-ti mângâia placut sufletul, in toata Gradinita, ... Era Zâna Bună...

[Lady Allia]

Ea niciodata nu uita sa apara...si sa le mangaie sufletelele micute si gingase. Mereu zambea si le ridica sufletele.
- Draga mea Orhidee..., Blacky nu a murit! Priveste spre cer si ai sa vezi mereu o steluta stralucind voioasa..., iar ziua, cand ploaia sta sa se adune in nori desi...un zambet de curcubeu negru-roscat straluceste cald raspandind vantul...ce iti saruta petalele gingase...torcand incet si frumos...
- Dar ... cum poate o pisica sa devina stea? intreba Deyuta cu o lacrima in coltul ochilor...
Zana privi catre micuta veverita si sarutand-o tandru pe frunte, zburlindu-i cu blandete blanita moale ii raspunse:
- Fiecare suflet e o stea iubita mea! Ne nastem din lacrima sfanta...ne imprastiem in lume printr-o suflare calda...devenim noi insine caldura si frumusete...dar de intelepciune si prietenie...mana intinsa si zambet senin, iar cand drumul se infunda si ni se pare ca totul e din nou intunecat...defapt incepem sa stralucim...! Din lacrima de D-zeu ne-am nascut si am devenit suflet de stele... si numai de noi va depinde sa invatam sa stralucim frumos...
- Ai auzit Deyutule?...Mama si tata sunt stele...!
Si vevericii micuti incepura sa alerge veseli printre ramurelele Stejarului...care zambea impacat sarutand mana Zanei.
- Multumesc Zana Buna...! Mereu inveselesti frunzele mele batrane si mereu imi ajuti visele sa  nu moara. Poate si Orhideea noastra va vedea in spatele lacrimilor steluta care toarce...sau curcubeul negru-roscat care o saruta in fiecare dimineata...
- Nu ai de ce sa imi multumesti prieten drag... Fara tine, fara voi...eu nici macar nu as exista! As fi doar cateva litere negre intr-o carte de povesti ingalbenita...si uitata pe raftul plin de praf al unei case...Eu exist prin voi si tot prin voi exista si minunile...trebuie doar sa credeti...

Si zicand acestea...Zana disparu in timp ce noaptea se lasa incet, iar elfii incepeau sa apara in mijloc de magie si cantec...
Pe curand...dragi prieteni...

[Little Rose]

Bine te-am regasit gradina draga, cu florile tale, cu potecile imbietoare la plimbare, cu povestile si oamenii tai de poveste.
am revenit, dar nu singura. il am alaturi pe cel drag. jumatatea demult timp cautata. ii multumesc lui dumnezeu ca am ajuns in aceasta clipa sa postez pe forum si sa spun : SUNT FERICITA!

[orhideea albastra]

 


"Intre cer si pamant…

Iubite de Luna si vant,

Plutesc peste plaiuri…

Alaiuri de zane cantand.

Cunune-mpletesc…

…din razele Lunii,

Din florile-alese

Proaspat culese…

Din roua de seara…

Cunune-mpletite.

Soarele si Luna…de-or purta cununa…

Fi-vor numai Una

Apoi…, in padurea batrana…

Zane la fantana

Aseaza pe ape,

Iubiri arzatoare, din raze de floare.

In noaptea minunata…

Se-arata atunci...

.odata…

Din dragoste-ntrupat,

Stejarul fermecat…

Razele Lunii,

I-au despletit cununa,

Si zanele-i teasa

Din lumina-aleasa.

La radacina lui te-astept,

Zburator purtat de vise.

In miez de noapte un sarut,

Pe buze iti voi pune.

In brate sa ma tii…

In ochii-ti sa ma pierd…

…pana-n zori de zi…

Si zane sa ne cante,

Pe aripi sa ne poarte,

De mana sa ne tinem,

Iubind in miez de noapte,

In noaptea fermecata."

(Folclor)

 PS: Am lasat azi pe pridvor,
     Niste dragoste si dor,
     Framantate bine, bine
     Cu faina ce-au cernut-o
     Stelele,aseara-n zbor.